Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) a depus, luni, o petiţie la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care cere sancţionarea premierului Marcel Ciolacu pentru declaraţia acestuia referitoare la Moldova.
„Asta e, a venit bănățeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova.
Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”, declara Marcel Ciolacu la finalul lunii aprilie.
MDM afirmă, într-un comunicat de presă, că solicită CNCD să ia act de declaraţia premierului Marcel Ciolacu făcută la 24 aprilie la Timişoara, să constate fapta de discriminare şi să dispună sancţionarea liderului PSD.
În petiţia înaintată în numele asociaţiei de către preşedintele acesteia, Dorin Dobrincu, sunt enumerate prevederile privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în baza cărora a fost formulată plângerea şi motivele care arată că declaraţia prim-ministrului se încadrează în categoria comportamentelor care, „prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi”.
„Afirmaţia a fost făcută într-un cadru oficial, în care prim-ministrul alături de alţi membri ai guvernului informau opinia publică naţională cu privire la rezultatele unei şedinţe de guvern abia încheiate, ce avusese loc la Timişoara în acea zi.
Prin urmare, nu poate fi vorba de un cadru informal, de comunicare relaxată, iar dacă a fost intenţionat o glumă, aceasta nu poate fi acceptată ca atare, ţinând cont că vorbim de o conferinţă de presă oficială a guvernului României.
De altfel, încercarea domnului Ciolacu de a se distanţa de stigmatul de a fi considerat „din Moldova” nu avea nici o logică în cadrul discursului, era o simplă paranteză, pentru că nu fusese chestionat ca atare.
Publicul a receptat această afirmaţie ca fiind insultătoare, stigmatizantă la adresa moldovenilor.
Se vede aceasta din comentariile, neobişnuit de numeroase şi depreciative la adresa prim-ministrului atât din partea politicienilor şi persoanelor publice, cât şi a jurnaliştilor şi mai ales ale publicului larg, care au sesizat aspectul depreciativ, stigmatizant, cu privire la locuitorii Moldovei ori a celor care au origini sau se consideră moldoveni”, a mai arătat conducerea MDM Iaşi.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, referindu-se la declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, că diferenţa între ceea ce face guvernul actual şi o glumă nepotrivită este una foarte mare, dar că în continuare regretă acea declaraţie.
Întrebat de jurnalişti despre costurile electorale ale declaraţiei pe care făcut-o la finalul lunii aprilie referitoare la Moldova, Marcel Ciolacu a spus că, din postura de premier, nu trebuia să facă acea afirmaţie, dar că glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte din spiritul românesc.
Declarația făcută de premier la sfârșitul lunii aprilie a stânit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie.
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, a reacționat atunci Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, asociația civică din Iași care militează ca autoritățile să aloce fonduri și să întocmească politici pentru dezvoltarea regiunii.
Premierul a avut atunci o primă reacție pe Facebook, spunând că nu a vrut să îi jignească pe moldoveni, că mama lui este din Tecuci și că îi iubește pe toți românii la fel.