Un tribunal slovac a decis sâmbătă după-amiază plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativa de asasinare a prim-ministrului Robert Fico, a informat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a instanţei.
Un procuror al Parchetului General a cerut instanței menţinerea în detenție a acuzatului Juraj Cintula, având în vedere „posibilitatea unei evadări şi riscul ca acesta să-şi continue activitatea criminală”, a precizat Katarina Kudjakova, purtătoarea de cuvânt a tribunalului penal special din Pezinok, la nord-est de capitala Bratislava.
Judecătorul a aprobat solicitarea.
Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, este acuzat de tentativă de asasinat cu circumstanţe agravante.
El l-a împuşcat şi rănit grav miercuri, în oraşul Handlova, pe prim-ministrul Robert Fico.
Acesta este în prezent spitalizat la Banska Bystrica şi se află în stare stabilă, dar gravă.
Robert Fico a fost împuşcat miercuri în timp ce ieşea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova (centrul țării).
Un individ înarmat, aflat într-o mulţime de oameni spre care s-a îndreptat premierul, a tras cinci gloanţe către acesta, dintre care patru l-au nimerit.
Autorul tentativei de asasinat, un scriitor pe care presa locală l-a identificat drept Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani şi care în trecut a avut legături cu grupări radicale, a fost arestat şi a recunoscut motivaţia politică a atacului său.
El a fost pus sub acuzare pentru „tentativă de crimă cu premeditare”, după cum a anunţat ministrul de interne Sutaj Estok.
Acesta din urmă a mai precizat că suspectul a acţionat singur, ca un „lup solitar”, participase anterior la mai multe proteste antiguvernamentale, în prezent nefiind membru al niciunui grup radicalizat, de dreapta ori de stânga, dar, dată fiind natura individuală a atacului şi radicalizarea pe reţelele de socializare, poliţia nu a putut să-l detecteze.
Tot potrivit ministrului Sutaj Estok, autorul atacului armat era „foarte implicat în acţiunile politice”, iar motivul pentru care a recurs la acest lucru pare să fi fost dezacordul său faţă de deciziile premierului Robert Fico de a sista sprijinul militar pentru Ucraina, precum şi de a desfiinţa procuratura anticorupţie şi de a lichida televiziunea publică, pe aceste două instituţii din urmă şeful guvernului acuzându-le de partizanat politic împotriva lui.