MAI: Aproape 1.500 de nașteri și decese înregistrate în format digital / Românii, încă reticenți față de certificatele electronice

Spread the love

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat primele date legate de utilizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) în localități din opt județe, după 10 zile de când a devenit posibilă eliberarea actelor de stare civilă în format electronic.

În localitățile în care se aplică SIIEASC, toate decesele și nașterile sunt înregistrate digital, însă majoritatea celor care au nevoie de certificate de naștere sau deces le preferă în continuare pe cele în format fizic.

La începutul acestei luni, MAI anunța că „din 8 mai 2024 cetățenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces”.

După 10 zile de la implementare, ministerul a anunțat și primele date de digitalizarea actelor de stare civilă:Din aceste date reiese că majoritatea celor care au avut nevoie de astfel de certificate au preferat să le primească pe format fizic, deși puteau opta și pentru cel digital.

„În ceea ce privește actele de stare civilă stocate în arhiva electronică precizăm că au fost validate 13.

069 acte de stare civilă dintre care 12.

252 acte de naștere, 370 acte de deces și 447 acte de căsătorie.

Referitor la codul numeric personal(CNP) care conține codul unic 70, în Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă au fost generate 688 de CNP-uri”, se spune într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

SIIEASC urmează să fie implementat la scara întregii țări de la data de 24 septembrie 2024.

Cum extinderea „se realizează etapizat”, potrivit reprezentanților MAI, încă este necesară prezența aparținătorilor la oficiul stării civile pentru obținerea certificatului de naștere sau de deces.

Pentru eliberarea certificatului în format digital, solicitantul trebuie să comunice ofițerului de stare civilă o adresă de poștă electronică, dar are posibilitatea să ceară și eliberarea în formatul clasic, „pe hârtie”.

„La momentul actual, timpul de aşteptare, în scopul înregistrării şi obținerii unui certificat de naştere sau deces, este situat între una şi maximum trei săptămâni dacă cererea este depusă la un oficiu de stare civilă din România, și între două și șase luni dacă cererea este depusă la un oficiu consular sau o reprezentanță diplomatică a României din strainătate.

După extinderea Sistemului Informatie la nivel național, timpul de aşteptare va fi situat între câteva minute și maximum 4 zile (în situații excepționale), indiferent de locul în care este solicitat”, preciza MAI într-un răspuns pentru HotNews.

ro.

Posibilitatea ca cetățenii să evite drumul până la ghișeu este probabilă începând cu luna iulie.

Estimăm că persoanele vor putea depune online cereri pentru înregistrarea evenimentelor de viată, vor putea obține certificate de stare civilă în format digital, sau vor putea solicita prestarea de servicii în domeniul stării civile, în sistem on-line în prima decadă a lunii iulie 2024”, spune ministerul.

Eliberarea certificatelor de căsătorie, sau după caz, a duplicatelor certificatelor de căsătorie va fi posibilă tot în jurul datei de 1 iulie.

Deocamdată, MAI nu a avansat un termen de la care se vor putea elibera online și actele de divorț.

Lasă un răspuns