Viceprimarul Dan Tarcea: „Am reușit să ducem județul Cluj de pe locul 5, în 2004, pe locul 1 în România, Capitală!”

Spread the love

  Municipiul Cluj-Napoca este cel mai sigur oraș din România, conform unui top internațional.

  În lume, municipiul este situat pe locul 14, iar pe Europa se află pe locul 7.

Clasamentul a fost făcut luând în calcul două criterii importante: calitatea vieții și rata criminalității din cele mai importante orașe.

Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, acest lucru nu putea fi posibil fără administrația liberală de la Cluj.

„Am dus multe bătălii, ne-am întâlnit de multe ori pe teren cu adversarii politici, am făcut lucruri bune pentru comunitate și multe se vor întâmpla în continuare (…) PNL conduce administrativ de 20 de ani municipiul Cluj-Napoca și județul Cluj.

Am reușit să ducem județul Cluj de pe locul 5 în anul 2004 pe locul 1 în România după capitala.

Am atras investiții, iar aceste lucruri se văd în fiecare colț al județului.

Avem cea mai mare calitate a vieții în România și să ne clasăm pe loc fruntaș în Europa.

Suntem un oraș ca model de bune practici în Europa.

Clujul este cel mai sigur oraș din România și unul dintre cele mai sigure din Europa.

Cluj-Napoca a avut cea mai mare creștere economică din UE și asta se datorează administrației liberale de la Cluj”, a declarat Dan Tarcea.

Sâmbătă, PNL Cluj și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 2024, în prezența președintelui partidului, Nicolae Ciucă.

La Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca s-au prezentat în fața clujenilor actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, eurodeparalamentarul Daniel Buda, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, primarii principalelor orașe ale județului Cluj, consilieri locali și județeni.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns