Pierderea spațiului Malmaison, semnal negativ pentru viitor: „Statul pune capac comunității de artiști”

Spread the love

Pierderea spațiului Atelierele Malmaison din București poate reprezenta un precedent periculos, un semnal negativ, sunt de părere artiștii și galeriștii, care consideră că Statul „pune capac” inițiativei, iar Ministerul Culturii „întoarce spatele” comunității artistice văzând că aceasta este oprită din evoluție.

Artiștii din Atelierele Malmaison duc negocieri, de la începutul anului, cu Iprochim S.

A.

, firma care administrează imobilul din Calea Plevnei 137, însă variantele propuse de conducerea acesteia au fost „de neacceptat”, pentru unii.

Pe vremuri cazarmă militară, apoi școală militară de ofițeri, tribunal militar, închisoare în timpul regimului Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist, clădirea veche de 180 de ani se află de câțiva ani în circuitul cultural-turistic al orașului.

A devenit un reper între artiști, vizitată de profesioniști din țară și străinătate și cu un public de toate vârstele și cu gusturi diverse.

Iar comunitatea nu vrea să se destrame.

Iprochim S.

A.

este o firmă al cărui acționariat majoritar este deținut de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Pentru etajul întâi, contractul a expirat deja, iar cei care ocupă spațiile de la etajul al doilea mai au doi ani.

La început au fost negociate durate contractuale diferite pentru cele două etaje, așadar la etajul 2 este încă în vigoare contractul inițial – până la finalul anului 2026.

În 28 martie, reprezentanții comunității au anunțat că negocierile cu firma nu s-au concretizat cu o prelungire pe termen lung în condițiile de închiriere de până acum.

„Singura opțiune de contract acceptată a fost aceeași vehiculată și la începutul perioadei de negociere: de durată scurtă (3 luni) cu majorare a chiriei cu 60%.

Prin urmare, o parte din artiștii de la etajul întâi al clădirii au plecat din ateliere în ultimele luni, iar cealaltă parte a acceptat o prelungire în noile condiții, timp în care au continuat un dialog cu Ministerul Culturii în legătură cu relocarea într-o altă clădire.

Majoritatea celor care au rămas va fi nevoită să părăsească spațiul la încheierea celor 3 luni, la data de 15 mai”.

Citește mai mult pe Curatorial.

ro

Lasă un răspuns