După preluarea oficială a noului mandat prezidenţial, președintele rus Vladimir Putin a efectuat o serie de remanieri în guvernul rus.
Drept urmare, alţi doi dintre foștii angajaţi ai Serviciului de Pază şi Protecţie, FSO, care asigurau paza lui Putin, au ajuns în funcţii importante la nivelul puterii federale.
În momentul de faţă, șapte foşti angajaţi deţin funcții de conducere, a menționat publicaţia independentă Aghenstvo.
Aleksei Diumin, care a fost angajat ca ofițer în Serviciul de Pază şi Protecţie responsabil de paza preşedintelui rus, Vladimir Putin, la începutul anilor 2000, a fost numit de Putin în funcţia de asistent, consilier prezidenţial, citează severreal.
org.
Valeri Pikalev, care, în 2014, era șeful departamentului FSO responsabil de paza reședinței prezidenţiale din Valdai, a fost numit șef al Serviciului Vamal Federal.
Alți foști angajați ai Serviciului de Pază şi Protecţie, FSO, responsabili de paza şi securitatea directă a preşedintelui Putin sunt: actualul ministru pentru situaţii de urgență Aleksandr Kurenkov, șeful Rosgvardia Viktor Zolotov și directorul adjunct al acestei instituţii Iuri Kotov şi un alt asistent al președintelui Dmitri Mironov, precum și șeful adjunct al Agenției Federale de Administrare a Proprietății Dmitri Stepanenko.
Cele mai importante remanieri în Ministerul rus al Apărării au început în luna aprilie 2024.
Pe 23 aprilie, Comitetul de Investigații a anunțat reținerea ministrului adjunct generalul Timur Ivanov, sub suspiciunea de luare de mită.
Ivanov supraveghea complexul de construcții militare.
A doua zi, Tribunalul Basmannîi din Moscova, la cererea anchetei, l-a plasat pe general în arest până pe 23 iunie.
Împreună cu acesta, un alt inculpat în dosar, omul de afaceri Serghei Borodin, a fost arestat pentru două luni.
Pe 25 aprilie s-a aflat despre arestarea celui de-al treilea suspect, fondatorul companiei Olimpsitistroi, Aleksandr Fomin.
El este acuzat că a dat mită.
Pe 12 mai a apărut un comunicat oficial despre demiterea lui Serghei Şoigu din funcția de ministru al apărării.
Acesta a fost numit în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, în locul lui Nikolai Patruşev.
Pe 14 mai, un alt oficial rus de rang înalt a fost reținut – șeful Direcției Generale de Personal din Ministerul Apărării al Federației Ruse, general-locotenentul Iuri Kuzneţov.
El, de asemenea, este suspectat de comiterea unei infracțiuni.
(preluare Rador Radio România)