Guvernul chinez a prezentat vineri un set amplu de măsuri pe care le-a descris drept „istorice” pentru a încerca să salveze sectorul imobiliar al țării după ce marii jucători de pe piață au ajuns în pragul falimentului, declanșând o criză severă, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Sectorul locuinţelor şi construcţiilor reprezintă mai mult de un sfert din Produsul Intern Brut al celei de-a doua economii mondiale, însă începând din 2020 suferă de pe urma deciziei Beijingului de a înăspri accesul la credit pentru dezvoltatorii imobiliari, în ideea de a le reduce gradul de îndatorare.
Această înăsprire a adus unii dezvoltatori imobiliari în pragul falimentului (Evergrande, Country Garden etc.
), în timp ce scăderea preţurilor îi descurajează pe cetăţenii chinezi să investească în achiziţionarea unei noi locuinţe.
Faptul că în întreaga Chină există cartiere întregi de locuinţe care nu sunt terminate sau abandonate a obligat Guvernul de la Beijing să organizeze vineri o videoconferinţă cu privire la acest subiect.
La această videoconferinţă au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, din sectorul imobiliar, construcţii, bănci şi organisme de reglementare.
„Eforturi importante trebuie făcute pentru a promova gestionarea proiectelor de locuinţe catalogate drept în curs de finalizare, care au fost vândute şi care se confruntă cu dificultăţi în a fi livrate”, a declarat vicepremierul chinez He Lifeng.
„În oraşele unde există un mare număr de locuinţe, autorităţile pot face comenzi şi să achiziţioneze unele din aceste locuinţe la preţuri rezonabile, în ideea de a le utiliza ca locuinţe accesibile”, a adăugat vicepremierul chinez.
Acesta nu a oferit niciun fel de detalii cu privire la intervalul de timp sau numărul de locuinţe care ar urma să fie achiziţionate.
He Keng un fost director adjunct al biroului de statistică de la Beijing, a declarat în septembrie anul trecut că în apartamentele goale din China ar încăpea încă un miliard și 400 de milioane de persoane.
Separat, Banca Centrală a Chinei a anunţat că va oferi o facilitate de refinanţare în valoare de 300 de miliarde de yuani (41,53 miliarde de dolari) pentru locuinţe accesibile şi a redus şi mai mult dobânzile la creditele ipotecare precum şi avansul cerut la achiziţionarea primei locuinţe.
Politicile anunţate vineri demonstrează că autorităţile de la Beijing şi-au dat seama că prăbuşirea pieţei imobiliare este o problemă care trebuie rezolvată urgent, a subliniat Raymond Yeung, economist pentru China la banca ANZ.
„Este un pas curajos.
Însă care va fi capacitatea financiară a autorităţilor locale de a îndeplini mandatul venit de la centru este o altă întrebare”, a spus Raymond Yeung.
Analiştii de la Goldman Sachs estimează că întregul stoc de locuinţe care ar putea fi vândute în China se situa la 13.
500 miliarde de yuani (1.
870 miliarde de dolari) la finele lui 2023 şi pentru că unele dintre lucrările de construcţie nu au fost încă finalizate, ar fi nevoie de o investiţie de capital de 5.
000 de miliarde de yuani pentru a le termina.
Cele mai recente date oficiale arată că în trimestrul ianuarie-martie erau disponibile la vânzare locuinţe noi cu o suprafaţă de 395 milioane metri pătraţi, în creştere cu 24% în ritm anual.
În aceste condiţii, analiştii de la Tianfeng Securities au calculat că ar costa cel puţin 7.
000 de miliarde de yuani (967 miliarde de dolari) sau 78% din deficitul bugetar al Chinei în acest an pentru ca Guvernul de la Beijing să absoarbă stocul de locuinţe nevândute în decurs de 18 luni.