Imaginați-vă că protestatarilor din campusuri li se va îndeplini mâine dorința: nu numai un „Armistițiu acum!” în Gaza, ci și constituirea unei „Palestina liberă”.
Cât de liberă ar fi acea viitoare Palestina?, se întreabă New York Times, citat de Rador Radio România.
Aceasta nu e o întrebare speculativă.
Palestinienii au avut deja un oarecare grad de autoguvernare în Cisiordania de când Yasser Arafat a intrat în Gaza în 1994.
Israelul și-a retras toți coloniștii și soldații din Fâșia Gaza în 2005.
În același an Mahmoud Abbas a fost ales președinte al Autorității Palestiniene, iar în anul următor Hamas a câștigat alegerile legislative.
De câtă libertate s-au bucurat palestinienii de atunci? Ei și aliații lor din străinătate argumentează că nu s-au bucurat de nici un fel de libertate, din cauză că Israelul le-a refuzat-o – nu numai prin refuzul acceptării unui stat palestinian, ci și prin închideri de drumuri, exproprieri de terenuri în Cisiordania, o blocadă economică în Gaza și incursiuni israeliene frecvente în zonele palestiniene.
O parte din toate acestea sunt adevărate.
Coloniștii israelieni își fac de cap în detrimentul vecinilor lor palestinieni.
Guvernul israelian le-a impus palestinienilor restricții dure și inegale, după cum a relatat cu dureroase detalii și colega mea Megan Stack.
Relele tratamente la care sunt supuși frecvent palestinienii la punctele de control israeliene constituie o rușine, și nu de puțină vreme.
Concomitent însă, conducătorii israelieni au oferit în mod repetat posibilitatea înființării unui stat palestinian – oferte pe care Arafat și Abbas le-au respins.
Iar acuzațiile referitoare la blocada economică israeliană tind să ignore câteva realități: Dar mai există încă o dimensiune la fel de importantă a politicii palestiniene care ține exclusiv de treburile interne.
Abbas a fost ales în 2005 pentru un mandat de patru ani.
El se află astăzi în al 20-lea an al acelui mandat de patru ani.
Atunci când Hamas a câștigat alegerile generale din 2006, ea nu s-a mulțumit doar cu înfrângerea rivalilor politici din Fatah.
Hamas a pornit un scurt război civil în Gaza, alungând Autoritatea Palestiniană cu totul din Fâșie, după care a finalizat treaba eliminând orice urmă de opoziție politică prin omoruri, tortură și teroare.
Dar poate că absența democrației palestiniene nu ar trebui să fie conștientizată ca un șoc.
Regimul instituit de Hamas în Gaza nu este doar autocrat.
El e similar și cu cel din fosta Germanie de Est, cu tot cu propria sa versiune de STASI [poliția secretă – n.
trad.
], care își spiona, șantaja și abuza proprii cetățeni.
„Conducătorii Hamasului, în ciuda faptului că pretind că reprezintă populația din Gaza, nu ar tolera nici măcar o fărâmă de dizidență”, scriau luni în acest ziar Adam Rasgon și Ronen Bergman.
„Funcționarii aparatului de securitate îi spionau pe jurnaliști și pe cei suspectați de comportament imoral.
Agenții ștergeau criticile de pe rețele sociale și discutau modalități de defăimare a adversarilor politici.
Protestele politice erau considerate amenințări care trebuiau să fie subminate.
”Dar nici măcar aceste fraze nu surprind întreaga cruzime a Hamasului.
Trebuie văzut cum îi tratează Hamas pe palestinienii homosexuali – un punct care merită să fie evidențiat, din moment ce la marșurile anti-Israel apar din când în când pancarte cu „Queers pentru Palestina”.
În 2019 Autoritatea Palestiniană a interzis activitatea din Cisiordania a unei organizații pentru drepturile LGBT, susținând că aceasta e „dăunătoare valorilor și idealurilor superioare ale societății palestiniene”.
În 2016 Hamas și-a torturat și ucis unul dintre comandanți, Mahmoud Ishtiwi, sub suspiciunea de „depravare morală” – eufemismul utilizat de Hamas pentru homosexualitate.
„Rudele afirmă că Ishtiwi le-a spus că fusese suspendat de tavan ore la rând, zile la rând”, au relatat în acest ziar Diaa Hadid și Majd Al Waheidi.
Oare un stat independent palestinian, coexistând alături de Israel, și-ar ameliora guvernarea internă? Nu și dacă puterea ar fi deținută de Hamas – lucru aproape cert dacă Hamas nu ar fi înfrântă deplin în actualul război, scrie Bret Stephens în New York Times.
(preluare Rador Radio România)
