Câteva măicuțe din ordinul cistercian din sud-estul Franței vor să monteze panouri solare pe acoperișul mănăstirii, caută soluții pentru obținerea energiei geotermale, iar pentru asta acestea au lansat o campanie de crowdfunding, precum și o companie produse de curățenie făcute din apă de izvor și uleiuri esențiale.
Călugărițele și-au făcut și cont de Facebook pentru a-și promova produsele, potrivit The Guardian.
Măicuțele de la Abația Notre-Dame des Neiges sunt pregătite să mute mai mult decât cerul și pământul pentru a-și salva mănăstirea din zona de munte și pentru a plăti facturile de electricitate în creștere.
Ele s-au mutat la mănăstirea din Ardèche, înconjurată de peste 445 de hectare de pădure, în urmă cu 18 luni, după ce călugării ordinului trapist, care o ocupaseră anterior timp de 170 de ani mănăstirea, au plecat din cauza scăderii numărului oamenilor care vor să se călugărească.
Călugării își dedicaseră viața contemplării în tăcere și singurătate.
Măicuțele au ales alt drum: dedicându-se rugăciunii și producției de săpun și documentându-și viața de zi cu zi pe rețelele sociale.
Pentru a deveni independente energetic până anul viitor, măicuțele au lansat și o campanie crowdfunding în valoare de 100.
000 de euro pentru a plăti panourile solare de pe acoperișul mănăstirii și pentru a pune generatoare în pâraiele care traversează terenurile și pentru a implementa o soliție de energie regenerabilă – energie geotermală – pentru a obține electricitate.
Modul de viață cistercian este împărțit în mod tradițional între liturghie, muncă și lectură, munca fiind un aspect important al rutinei zilnice a ordinului.
Ele își promovează produsele, vândute sub numele „Aer de zăpadă”, pe Facebook, cu sloganul „un suflu al naturii la tine acasă”.
Sora Marine spune că abordarea are ca scop schimbarea imaginii vieții monahale.
„Oamenii au adesea o viziune foarte austeră asupra vieții monahale, dar asta nu ne împiedică să trăim adevărata bucurie, prospețime și simplitate; este un mod de a spune tinerilor: noi existăm, dacă ești interesat de această viață, este posibil.
”