„Dacă-l traumatizez fiindcă-l duc la grădiniță?”, „Dacă l-am traumatizat că am țipat tare ieri la el?”, „Dacă e traumatizat că a căzut la joacă și s-a învinețit?”.
Aud foarte des în cabinet aceste întrebări – și multe altele asemănătoare – de la mame implicate, cu bune-intenții, dar „bombardate” efectiv cu informații din surse neverificate despre ce este și ce nu este o traumă psihică.
Un răspuns simplu la aceste întrebări nu există fiindcă, da, este posibil ca intrarea copilului la grădiniță sau țipătul mamei ori o lovitură să fie uneori traumatizante și alteori doar stresante sau neutre.
Depinde mult de cum a trăit și perceput copilul situația, iar aceste aspecte sunt unice.
Tot ce ține de traumatizare este, în fapt, unic, fiindcă resursele noastre interne și externe de a gestiona o situație sunt, în fapt, unice.
Avem, din fericire, multe cercetări științifice care ne ajută să mai scădem din confuzia părinților.
În primul rând, trebuie făcută diferența între ceea ce înseamnă evenimentul traumatizant și trauma, fiindcă nu-s unul și același lucru.
În vreme ce evenimentul este ceva exterior psihicului, trauma este experiența internă pe care o trăiește persoana.
Așa se face că, de multe ori, același eveniment exterior poate traumatiza un copil, iar pe altul să-l lase fără urme traumatice.
Un exemplu ar fi copiii dintr-o clasă unde învățătoarea are o criză de furie și țipă sau îi jignește – situația i-ar putea răni profund pe unii dintre ei, în timp ce alții vor trece mult mai ușor peste.
Revenind aici la întrebările de la începutul articolului, descoperim că devine important să vedem “urma” evenimentului asupra copilului nostru – în comportamentele lui, în ceea ce simte.
Nu putem decide dacă cineva a fost traumatizat doar uitându-ne la situația prin care a trecut, este nevoie să vedem ce impact a avut acea situație asupra persoanei.
În zeci de ani de cercetare în domeniu s-au descoperit acele situații adverse care au cel mai mare potențial să traumatizeze psihicul sensibil al copiilor.
Vorbim atât despre situații unice, cum ar fi un accident rutier, un incendiu, cât și despre condiții care durează mai mult timp, cum ar fi situația copilului care trăiește în casă cu un părinte grav bolnav, alcoolic, agresiv fizic ori în sărăcie.
Orice fel de abuz – emoțional, fizic, sexual, atac din partea unui om sau animal, situațiile de boală, invaliditate, catastrofele naturale, pierderea unui părinte prin deces, abandon, dispariție sau încarcerare, neglijarea, separarea pentru perioade mari de timp de părinți, violența domestică și chiar zgomotele puternice, dar și altele, sunt potențial traumatizante.
Un test folosit des în cabintele clinicienilor și psihoterapeuților este testul ACE (Adverse Childhood Experiences/Exeriențe Adverse în Copilărie), care sumarizează cele mai comune 10 traume din copilărie.
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.
RO
