Dorinel Munteanu explică de ce a plecat în timpul loviturilor de departajare din finala Cupei României

Spread the love

Oțelul Galați era favorită în finala Cupei României, însă a fost învinsă de Corvinul Hunedoara la loviturile de departajare, scor 3-2 (2-2 după 90 și 120 de minute), iar antrenorul Dorinel Munteanu a afirmat că adversarii au meritat trofeul.

În timp ce jucătorii executau loviturile de departajare, tehnicianul de 55 de ani a plecat pentru câteva secunde de pe bancă și a explicat că i-a fost greu să gestioneze acel moment tensionat.

Munteanu a afirmat că Oțelul trebuie să se pregătească acum pentru barajul pentru Conference League.

„Eu consider că a fost o câştigătoare meritată.

Noi nu am ştiut să gestionăm cele două momente în care am condus.

E o seara tristă pentru mine şi pentru Galaţi, dar această înfrângere trebuie să ne întărească.

Sunt responsabil de insucces pentru că eu am ales cei cinci jucători care au executat loviturile, aveam încredere, îmi asum această înfrângere.

Nu am simţit nici o presiune la jucătorii care au executat, ei erau conştienţi că meciul va fi greu.

Corvinul a câştigat meritat.

(Despre faptul că a plecat de pe bancă în timpul penaltiurilor – n.

r.

) Nu am nici o traumă, ţin foarte mult la această echipă, dar nu am nervii atât de puternici ca să-i văd cum pierd.

Este datoria mea să-mi motivez jucătorii după această finală pierdută, nu este prima finală pierdută.

Vor mai fi finale pierdute.

Jucătorii mei trebuie să-şi revină fizic pentru că urmează acel baraj, poate chiar două.

Astăzi nu a fost să fie seara noastră” – Dorinel Munteanu.

Meciul de baraj pentru dreptul de participare în cupele europene intercluburi, dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj, se va disputa duminică, 19 mai, cu începere de la ora 14.

30, anunţă LPF.

Oțelul Galați și Universitatea Cluj se vor duela duminică, de la ora 14:30, în primul meci din barajul pentru Conference League.

Câștigătoarea va înfrunta echipa de pe locul al treilea din play-off, pe terenul acesteia, la o dată şi oră care vor fi comunicate ulterior.

UTA Arad (locul 1 în play-out) și AFC Hermannstadt (locul 3 în play-out) nu au obţinut licenţa pentru cupele europene.

Lasă un răspuns