Donează sânge și intră GRATUIT la Neversea sau Untold! Caravana Blood Network ajunge în 10 orașe din țară.

Spread the love

  Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea dau startul celei mai longevive inițiative de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, care a ajuns, în acest an, la a 10-a ediție.

De la începutul campaniei au fost salvate peste 60.

000 de vieți, cu ajutorul a peste 18.

000 de donatori din întreaga țară.

 Perioada de desfășurare a campaniei este cuprinsă între 18 mai și 30 iunie, iar donatorii sunt așteptați atât la caravana mobilă, care va ajunge în 10 orașe din România, cât și la centrele de transfuzii din țară.

 Anul acesta numărul de orașe unde fanii UNTOLD sau Neversea pot dona sânge este de 10: București, Craiova, Giurgiu, Târgu-Mureș, Zalău, Constanța, Târgu-Jiu, Ploiești, Cluj și Timișoara.

 Eroii care donează sânge la caravana mobilă, între orele 08.

00 și 14.

00, și se înscriu în baza de date „Și Eu Donez” primesc un bilet de o zi, pentru prima zi de festival la UNTOLD sau Neversea 2024.

Donarea la caravana mobilă se face în limita capacității de recoltare.

 Calendarul caravanelor mobile BLOOD NETWORK 202418 – 19 mai – București, Kaufland, str.

Răcari 518 – 19 mai – Craiova, Kaufland, str.

Dr.

N.

Sisesti, nr.

23-23A25 – 26 mai – Giurgiu, Kaufland, Bd.

Bucureşti, nr.

19725 – 26 mai – Ploiești, Kaufland, Șoseaua Vestului, nr.

901 – 02 – iunie – Târgu-Mureș, Kaufland, str.

Str.

Gheorghe Doja, nr.

6601 – 02 iunie – Zalău, Kaufland, Bvd.

Mihai Viteazu nr.

49 pe 1-2 iunie15 – 16 iunie – Constanța, Kaufland, Blvd.

1 Decembrie 1918, nr.

2115 – 16 iunie – Târgu-Jiu, Kaufland, Strada Termocentralei 2A29-30 iunie – Cluj-Napoca, Kaufland Mărăști, str.

Fabricii 1229-30 iunie – Timișoara, Kaufland, str.

Gheorghe Lazăr 26„Implicarea fanilor UNTOLD și Neversea în campania BLOOD NETWORK ne-a surprins de fiecare dată.

Ajungem la a 10-a ediție a acestei inițiative și suntem mândri să anunțăm că am salvat, împreună cu partenerii și fanii festivalurilor noastre, peste 60.

000 de vieți.

Este minunat să vedem cum pasiunea pentru muzică se transformă într-un gest extraordinar, acela de a dona.

Să donăm sânge nu este doar un act de generozitate, ci și un gest de solidaritate și compasiune față de cei din jur.

Anul acesta caravana BLOOD NETWORK va ajunge în 10 orașe din România, iar noi îi așteptăm pe oamenii de bine la caravana mobilă dar și la centrele de transfuzii din țară.

Suntem încrezători că și anul acesta mulți oameni vor dori să facă o faptă bună, să salveze o viață și să se bucure de experiențele noastre de festival, UNTOLD sau Neversea”, a declarat Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD Universe.

„BLOOD NETWORK este deja un proiect de suflet pentru noi și cea mai longevivă campanie de donare de sânge pe care o sprijinim.

Ducem caravana mobilă în parcările magazinelor Kaufland din 10 orașe din țară, printre care se numără cele de tradiție cum sunt Cluj-Napoca, București și Constanța, însă dorim să extindem mereu oportunitatea și către alte zone ală țării.

Mă bucur că anul acesta tinerii din Giurgiu și Târgu-Jiu vor beneficia de caravana mobilă BLOOD NETWORK și vor intra astfel în cea mai mare rețea de donatori din România.

Împreună salvăm vieți și contribuim la schimbare.

Îmi exprim recunoștința față de cadrele medicale implicate în campanie, dar și față de cei peste 18.

000 de donatori de până acum.

Implicarea face diferența”, a adăugat Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

Doritorii se pot înscrie prin formular, pentru a dona în Centrele de Transfuzii, accesând următoarele link-uri: Pentru UNTOLD și pentru NeverseaCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns