Barajul din play-out pentru obţinerea dreptului de participare în cupele europene dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj se va disputa duminică, a anunţat Liga Profesionistă de Fotbal.
„Meciul de baraj pentru dreptul de participare în cupele europene intercluburi, dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj, se va disputa duminică, 19 mai, cu începere de la ora 14:30.
Câştigătoarea va înfrunta echipa de pe locul al treilea din play-off, pe terenul acesteia, la o dată şi oră care vor fi comunicate ulterior”, au anunţat reprezentanţii LPF pe site-ul oficial.
Oţelul Galaţi, clasată pe locul 2 în play-out-ul Superligii, şi Universitatea Cluj, ocupanta poziţiei a 4-a în clasamentul din play-out, vor juca barajul datorită faptului că UTA Arad, câştigătoarea play-out-ului, şi AFC Hermannstadt, formaţia clasată pe locul 3, nu au obţinut licenţa pentru cupele europene.
În actualul sezon, Universitatea Cluj și Oțelul Galați s-au mai întâlnit de 4 ori, iar palmaresul e de partea celor din urmă.
În Superligă, gălățenii au câștigat de două ori, iar un joc s-a încheiat la egalitate, în timp ce în Cupa României, Oțelul a trecut de „studenți” în semifinale.
A doua finalistă a barajului pentru ultimul bilet care duce în preliminariile Conference League se va stabili în urma rezultatelor înregistrate de CFR Cluj și Universitatea Craiova în ultima etapă a play-off-ului Superligii.
CFR Cluj, care are un parcurs excelent de la revenirea lui Dan Petrescu, patru victorii din patru meciuri, se află în avantaj față de Universitatea Craiova.
Între cele două echipe este o diferență de 2 puncte, iar CFR-ului îi va fi suficient un rezultate de egalitate ca să o devanseze pe Universitatea Craiova.
Maximum posibil pentru olteni ar fi să se ajungă la egalitate de puncte, iar primul criteriu de departajare s-ar anula deoarece ambele echipe au primit rotunjire la finalul sezonului regulat, potrivit digisport.
roApoi, însă, următorul criteriu luat în calcul, numărul de puncte de la finalul sezonului regulat, le-ar departaja pentru că echipa CFR Cluj a terminat pe locul 3 cu 53 de puncte, iar Universitatea Craiova pe 4 cu 49 de puncte.
Pentru că Universitatea Craiova să termine pe locul 2 și să evite barajul cu „U” Cluj atunci ea va trebui să câștige partida cu Sepsi, iar CFR să fie învinsă de Farul Constanța.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro