Guvernul Marii Britanii apelează la „eliberarea anticipată” a deținuților, pentru a rezolva problema supraaglomerării închisorilor

Spread the love

Guvernul de la Londra a adoptat măsuri de urgență pentru eliberarea anticipată a unor infractori din închisori și pentru amânarea începerii unor audieri în instanță, pentru a preveni supraaglomerarea închisorilor, informează miercuri Reuters.

Populația din penitenciarele din Anglia și Țara Galilor s-a dublat în ultimii 30 de ani, ca urmare a condamnărilor penale mai lungi și a unei abordări mai dure față de infracțiunile violente și cele legate de droguri.

Un purtător de cuvânt al premierului Rishi Sunak a declarat că eliberarea anticipată se va aplica doar deținuților aflați la sfârșitul pedepsei și că aceștia vor fi sub o strictă supraveghere, inclusiv cu brățări electronice.

Deținuții condamnați pentru terorism, infracțiuni sexuale sau infracțiuni violente grave vor fi excluși din acest program, iar guvernatorii închisorilor vor avea puterea de a bloca eliberarea unor persoane, a precizat purtătorul de cuvânt.

Guvernul îi eliberează pe deținuți mai devreme pentru a reduce „presiunea pe termen scurt asupra sistemului penitenciar.

Este o schemă temporară”, a mai spus reprezentantul Downing Street.

Ministerul Justiției a precizat miercuri, într-un comunicat separat, că a inițiat o măsură prin care inculpații reținuți cărora li s-a refuzat eliberarea pe cauțiune ar putea fi readuși în custodia poliției în loc să meargă la închisoare, dacă nu există spațiu disponibil acolo.

„Am inițiat o măsură folosită anterior pentru a transfera în siguranță deținuții între instanțe și (locul) de custodie și pentru a ne asigura că există întotdeauna o celulă de custodie disponibilă în cazul în care aceștia sunt arestați preventiv”, a transmis ministerul.

Această măsură a fost folosită ultima dată în martie, timp de aproximativ o săptămână.

Liderul opoziției laburiste, Keir Starmer, l-a acuzat pe Sunak în parlament că emite „carduri de ieșire din închisoare” pentru infractori și a întrebat dacă persoanele condamnate pentru abuz domestic sunt eliberate mai devreme.

Vara trecută, populația penitenciarelor din Anglia și Țara Galilor s-a situat la un nivel record, de 88.

225 de deținuți, în creștere cu 8% față de anul precedent, lăsând o capacitate utilizabilă de 557 de locuri, arată cifrele oficiale.

Trei din cinci închisori erau supraaglomerate, ceea ce înseamnă că în ele se aflau mai mulți deținuți decât putea susține standardul decent de „cazare”.

Lasă un răspuns