Cursa pentru locul întâi al ierarhiei ATP se va duce în doi, Novak Djokovic și Jannik Sinner fiind actorii implicați în această bătălie.
Ar fi putut exista pe listă și Daniil Medvedev, dar eliminarea din optimile de la ATP Roma l-a scos matematic din calcule.
>> Lămuriri despre refuzul organizatorilor de la Roland Garros de a-i oferi Simonei Halep un wild card.
Nu e despre România Nole a ajuns la un total de 425 de săptămâni pe primul loc, această performanță fiind un record.
Roger Federer (retras din tenis de ceva timp) a rămas mult în urmă, cele 310 săptămâni adunate propulsându-l pe elvețian pe locul al doilea din toate timpurile.
Italianul este sigur matematic că poate urca pe prima poziție din ATP dacă Novak Djokovic nu va ajunge în finala de pe Philippe Chatrier.
Acest lucru este valabil chiar și în condițiile în care italianul nu ar putea participa la Grand Slamul de la Paris.
O eventuală eliminare în semifinale este recompensată cu 800 de puncte, insuficient pentru ca sârbul să rămână înaintea mult mai tânărului său rival.
Dacă totuși va reuși să treacă peste problemele de la șoldul drept (pentru care se tratează în prezent la Torino) și va participa la Roland Garros, Sinner va fi sigur de urcarea pe primul loc dacă se va califica în marea finală de la Paris de pe 9 iunie.
Chiar și în eventualitatea unui ultim act contra lui Novak Djokovic, rezultatul nu ar mai conta, italianul urmând să devină al 29-lea lider al ATP de când a fost introdus clasamentul computerizat, în august 1973.
Campion în 2023 la Porte d’Auteuil, Novak are 2000 de puncte de apărat, în timp ce Jannik doar 45 pentru prezența în turul al doilea (a fost eliminat prematur anul trecut).
Daniil Medvedev s-ar fi putut afla și el în cursa pentru locul 1 ATP dacă ar fi disputat finala turneului de la Foro Italico (a fost eliminat de la ATP Roma în optimi) și dacă ar fi cucerit trofeul pe zgura pariziană de la Roland Garros.
Roland Garros 2024 va avea loc în perioada 26 mai – 9 iunie.
>> VIDEO Simona Halep, apariție surprinzătoare pe cel mai important teren de la Roland Garros