Corvinul – Oţelul, meci contând pentru finala Cupei României, este programat, miercuri, 15 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal din Sibiu, şi va fi transmis de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Corvinul Hunedoara, marea revelaţie a competiţiei, şi Oţelul Galaţi, nou promovată în SuperLiga, se întâlnesc într-o inedită finală a ediţiei 2023-2024 din Cupa României.
Este prima dată când Corvinul se bate pentru trofeu, în timp ce Oţelul revine într-o finală a Cupei României după 20 de ani (în ultimul act al ediţiei 2003-2004 a pierdut în faţa lui Dinamo, scor 0-2).
Corvinul a început competiţia în turul al treilea, scor 4-2 (d) cu Jiul Petroşani (Liga 3), a eliminat-o în play-off pe Csikszereda (Liga 2), scor 4-2 (d), pentru ca apoi să termine pe locul 1 în Grupa A, după 2-0 cu Chindia (Liga 2) şi 1-0 cu Sepsi, ambele acasă, şi 6-0 cu Progresul Pecica (Liga 3) în deplasare, după care a trecut de CFR Cluj în sferturile de finală, scor 4-0 (a), şi de Voluntari în semifinale, scor 3-1 (a).
În Liga 2, echipa antrenată de Florin Maxim a terminat sezonul pe locul 2, dar nu a avut drept de promovare în SuperLiga, fiind un club de drept public, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat, iar în cel mai recent meci oficial a pierdut pe terenul celor de la Mioveni, scor 1-3.
Oţelul a debutat în actuala ediţie din Cupa României în play-off, unde a trecut de FC Bacău (Liga 3), scor 3-1 (d), apoi a terminat pe locul 2 în Grupa C, după 1-1 acasă cu FCSB, 4-1 cu Zalău (Liga 3) şi 3-3 cu Dinamo, ambele în deplasare, după care a trecut de Universitatea Craiova, scor 1-0 după prelungiri (d) în sferturile de finală, şi de U Cluj, scor 2-1 (a), în semifinale.
În SuperLiga, echipa antrenată de Dorinel Munteanu a terminat pe locul 2 în play-out şi vine după trei victorii şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în cel mai recent dintre ele s-a impus pe teren propriu, scor 2-0 cu Botoşani.
Echipa care va câştiga trofeul va accede în Europa League, dar Oţelul Galaţi va avea încă o şansă pentru a merge în competiţiile continentale dacă va fi învinsă în finală, caz în care va disputa, acasă, cu U Cluj, un meci eliminatoriu, a cărui învingătoare va juca barajul pentru Conference League, în deplasare, cu echipa care va termina pe locul 3 în play-off (CFR Cluj sau Universitatea Craiova).
Cele două echipe s-au confruntat ultima oară tot în Cupa României, pe 25 octombrie 2006, în 16-imile de finală, când Oţelul s-a impus pe terenul celor de la Corvinul cu 5-1 după prelungiri (a fost 1-1 după 90 de minute).
Superbet oferă cota 1,30 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru Oţelul în meciul cu Corvinul, în timpul regulamentar de 90 de minute.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol