VIDEO Zelenski spune că sunt indicii că ofensiva rusă s-ar putea extinde în regiunile Sumî şi Cernihiv

Spread the love

Preşedintele Ucrainei a semnalat, în mesajul video de luni seară, că ofensiva rusă din nord-estul ţării s-ar putea extinde la încă două regiuni, el declarând că se înregistrează activităţi ostile comise de grupuri de sabotaj, precum şi bombardamente asupra regiunilor Sumî şi Cernihiv, în timp ce în Harkov forţele ucrainene au trecut la contraofensivă.

„Înregistrăm activităţi ostile împotriva regiunilor Sumî şi Cernihiv – grupuri subversive şi bombardamente.

Răspundem cu foc, aşa cum trebuie.

Sarcina noastră este clară: să zădărnicim încercarea Rusiei de a extinde războiul.

Îndeplinirea acestei sarcini depinde literalmente de toţi cei care se află pe teren în acest moment – de la Cernihiv la Vovceansk, de la Harkov la Doneţk”, a spus președintele Volodimir Zelenski în discursul său de luni seară, potrivit News.

ro.

Şeful statului spune că Oleksandr Sîrski, comandantul armatei, şi ministrul apărării, Rustem Umerov, i-au prezentat rapoarte despre „zonele fierbinţi”.

În regiunea Harkov, unde ruşii au început o ofensivă la sfârşitul săptămânii trecute, cucerind zeci de kilometri pătraţi şi mai multe aşezări în numai câteva zile, ucrainenii au trecut la contraatacuri şi au primit întăriri, în special la Vovceansk, dar şi în zonele de frontieră, susţine şeful statului.

Generalul de brigadă Mîhailo Drapatî este responsabil în teren de această zonă şi a primit muniţia şi forţele necesare, a precizat Zelenski.

„Rezultatele noastre devin din ce în ce mai vizibile – distrugem infanteria şi echipamentul ocupantului.

Le sunt recunoscător tuturor soldaţilor noştri care respectă cu stricteţe ordinele, îşi menţin poziţiile şi fac totul pentru a stabiliza situaţia.

În acelaşi timp, înţelegem modul în care operează inamicul şi vedem planul său de a ne retrage forţele”, a spus Zelenski, reluând ideea că ofensiva din Harkov este o diversiune menită să-i facă pe ucraineni să-şi disloce forţele din est, regiunea care îi interesează de fapt pe ruşi.

„Bineînţeles, nu lăsăm zonele Doneţk fără sprijinul şi aprovizionarea necesară, şi anume direcţiile Kramatorsk şi Pokrovsk.

Acordăm o atenţie constantă direcţiei Kupiansk”, a dat asigurări Zelenski.

Pe de altă parte, el a confirmat că în regiunea Harkov continuă evacuările de populaţie „în faţa atacurilor constante ale Rusiei”.

Circa 6.

000 de persoane ar fi fost evacuate în ultimele zile din regiunea Harkov, în special la Vovceansk, un oraş care înainte de război avea 17.

000 de locuitori, iar acum ar mai fi rămas în jur de 500, potrivit guvernatorului local.

Our forces continue to counter Russian attacks in the Kharkiv region.

This direction has been reinforced, particularly in Vovchansk and border areas in general.

Brigadier General Mykhailo Drapatyi is in charge of this direction and is currently on the ground.

He is being provided… pic.

twitter.

com/aV91eTVPhMZelenski le-a mai spus compatrioţilor, luni seară, că a discutat cu premierul Suediei şi l-a informat despre situaţia de pe linia frontului şi despre „încercările Rusiei de a pune mai multă presiune asupra Ucrainei”.

În Suedia a avut loc, luni, o întâlnire a premierilor din regiune cu cancelarul german Olaf Scholz, un format denumit „Consiliul Nordic”, iar furnizarea de ajutor pentru Ucraina a fost principalul subiect de discuţie.

Suedia se pregăteşte să furnizeze Ucrainei un nou pachet de apărare, iar Kievul vrea să colaboreze cu Stockholmul în special pentru finanţarea producţiei de arme şi pentru proiecte comune în acest domeniu.

„Suedia poate, de asemenea, să ajute în mod semnificativ prin investiţii în această activitate de producţie comună.

La fel poate face şi Luxemburgul – într-o discuţie cu prim-ministrul luxemburghez de astăzi, am abordat toate aceste oportunităţi de a produce mai multe arme”, a anunţat Zelenski.

El a mai spus că a vorbit şi cu prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, despre sprijinul pentru apărare, în special în materie de vehicule blindate şi artilerie.

„Pachetele de ajutor care funcţionează sunt pachetele implementate, livrate, acestea sunt armele pe care soldaţii noştri le au în mâinile lor.

Şi noi ne asigurăm rezultatele.

Rezultatele ucrainene sunt ceea ce avem nevoie cu toţii.

Şi asta este ceea ce se va întâmpla cu siguranţă”, a transmis Zelenski în finalul discursului său.

_____

Lasă un răspuns