Simona Halep a primit wild card pentru încă un turneu pe zgură

Spread the love

Cu gândul la Roland Garros 2024, turneu de Grand Slam pentru care există șanse minime să primească un wild card, Simona Halep a fost invitată să participe la o competiție de categorie „WTA 250”.

>> OPINIE.

Cât de corect este ca Simona Halep să primească wild carduri? Totul a început cu Maria Sharapova, când rusoaica a revenit și ea după dopaj și Halep atunci a contestat-o Fosta lideră mondială va juca marți în primul tur de la Trofeul Clarins (WTA 125 – Paris), iar presa din Maroc scrie că Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (WTA 250).

În timpul unei conferințe de presă care a avut loc luni, Federația Regală Marocană de Tenis a anunțat că la Union Sportive des Cheminots (locul de desfășurare a competiției de la Rabat) vor fi prezente și „două invitate speciale”.

„Punctul culminant al evenimentului din 2024 va fi prezența fostei nr.

1 mondial Simona Halep din România și a fostei nr.

2 mondial Paula Badosa din Spania, ambele invitate de WTA”, se arată pe site-ul L’Opinion.

ma, care continuă cu o prezentare a jucătoarei de la Constanța.

„Simona are în palmares 24 de titluri, dintre care două de Grand Slam, respectiv Roland Garros, unde a învins-o în finala din 2018 pe americanca Sloane Stephens, și Wimbledon, în 2019, în fața septuplei câștigătoare Serena Williams.

De asemenea, a ajuns în trei finale de Grand Slam, pierzând în fața Mariei Sharapova la Roland Garros în 2014 și a Jelenei Ostapenko în 2017, înainte de a pierde în fața Carolinei Wozniacki la Australian Open în 2018”, menționează sursa citată.

Competiția din Maroc se află la ediția cu numărul 22, iar de-a lungul timpului s-a disputat în mai multe orașe.

Halep a pierdut două finale la Fes (2010 vs Iveta Benesova și 2021 vs Alberta Brianti) și s-a oprit în optimi la Marrakech (2013 vs Francesca Schiavone, care a câștigat apoi turneul).

Pe lângă Halep și Badosa, la Rabat se vor afla și ultimele două campioane, italiencele Lucia Bronzetti (2023) și Martina Trevisan (2022), dar și Jaqueline Cristian și Bianca Andreescu.

Principală favorită va fi chinezoaica Yue Yuan (38 WTA), iar pe lista capilor de serie urmează Anna Blinkova (46 WTA) și Sara Sorribes Tormo (47 WTA).

It has been announced that Simona Halep has received another wild card this time for Rabat.

WTA250 Rabat takes place next week after she plays this week.

Must be a good sign for her health if she is accepting more wild cards in the lead up to Roland Garroshttps://t.

co/ywaNIhmvGWGrand Prix De Son Altesse Royale La Princesse Lalla Meryem se va disputa la Rabat în perioada 19-25 mai, face parte din categoria WTA 250, se joacă pe zgură și oferă premii totale în valoare de 267.

082 de euro.

Campioana en-titre este Lucia Bronzetti (2023).

>> OPINIE Cum „s-a stins flacăra”, chiar după meciul carierei, pentru jucătorul care nu s-a speriat de Federer, Nadal și Djokovic

Lasă un răspuns