Inflația a coborât în aprilie sub 6%, fiind alimentată de serviciile poștale (scumpiri de 26%), detergenți (peste 35%) și medicamente(24%), arată datele transmise marți de INS.
Alimentele s-au scumpit în aprilie cu puțin peste 2%, potrivit datelor colectate de statisticieni, iar serviciile cu peste 10%.
Rata anuală a inflației a continuat să se reducă, dar mai lent decât în precedentele două trimestre, ajutată de corecții ale cotațiilor mărfurilor agroalimentare și de măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază,.
De asemenea, a ajutat și scăderea prețurilor importurilor.
Impactul acestor factori a fost atenuat de efectele măsurilor fiscale aplicate în debutul anului curent și de nivelul mărit al anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.
Acestora li s-au alăturat influențele creșterilor de costuri salariale consemnate spre finele anului trecut, ce au fost transferate, cel puțin parțial, asupra prețurilor unor servicii și bunuri nealimentare, inclusiv pe fondul redinamizării consumului privat, arată Banca Națională într-un raport publicat luni.
Unii dintre noi am amânat să ne luăm bunuri de valoare mare în speranța că prețurile se vor mai calma.
Dar această așteptare s-ar putea să mai dureze o vreme.
Discuțiile despre bani: cât de mult cheltuim pentru foarte puținele lucruri pe care le luăm din supermarket sau de la piață sunt la ordinea zilei- în familie, la serviciu, la ieșirile cu prietenii.
Și nimeni nu poate spune cât timp de-acum încolo va mai dura acest stress financiar.
Nu ne vom întoarce niciodată la prețurile de dinainte de pandemie, ar trebui să ne fie clar acest lucru.
Economia deocamdată merge ok, am putea avea o creștere economică în apropiere de 3%, dar anul viitor va veni cu creșteri de taxe și impozite din cauza problemelor de structură ale economiei.
Ne întindem mult peste cât ne permite plapuma iar nevoia de bani este uriașă.
Anul acesta fiind an electoral nimeni nu va îndrăzni să ia măsuri, dar în 2025 petrecerea se termină.
La fel ca luna în martie, și în aprilie serviciile poștale, detergenții și medicamentele au ținut capul de afiș al scumpirilor.
Dintre alimente, carnea de vită și berea au crescut cu aproape 10%, deși atunci când mergi în supermarket sau la piață prețurile ți se par mult mai mari.
Dar, repet: va trebui să ne obișnuim cu noua realitate, în care vom scoate din buzunar tot mai mult pentru coșul de produse cu care suntem obișnuiți.
Chiar și atunci când inflația e în scădere.