Muzeul Antipa se solidarizează protestelor pentru salarii mai mari și nu va participa la Noaptea Muzeelor

Spread the love

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București anunță că nu va participa la ediția din acest an a proiectului Noaptea Muzeelor, deoarece se solidarizează cu ceilalți colegi din muzeele din țară, protestând împotriva salariilor extrem de mici din sectorul muzeal.

Noaptea Muzeelor din acest an va avea loc sâmbătă, 18 mai.

„Sistemul de salarizare actual reprezintă o amenințare extrem de severă la adresa procesului de management al unui muzeu.

Dacă vrem să avem în continuare muzee funcționale, trebuie găsită o soluție pentru creșterea nivelului de salarizare în muzeele care au fost uitate până acum.

Ministerul Culturii a înțeles de la început acest lucru și a propus ordonanța de creștere salarială.

Trebuie doar ca restul Guvernului sa înțeleagă”, afirmă instituția muzeală într-un comunicat difuzat marți.

Muzeul „Grigore Antipa” mulțumește publicului, menționând „numărul mare de vizitatori care ne trec pragul: aproape 600.

000 de persoane ne-au vizitat muzeul în 2023, acesta fiind cel mai mare număr de vizitatori în cursul unui an, de la înființarea acestei instituții”.

„Acest lucru nu poate decât să ne bucure, în primul rând pentru că ne transmite că suntem relevanți pentru comunitate și munca noastră este recunoscută de public”, afirmă muzeul în comunicat.

Instituția muzeală mai afirmă că, „dacă se va ajunge la proteste ale salariaților din muzee, în data de 18 mai, așa cum se preconizează în momentul de față, ar fi grozav dacă o parte din public ar protesta alături de salariații muzeelor, transmițând astfel guvernanților ideea că publicul înțelege că muzeele sunt importante, că trebuie să înțeleagă și guvernanții acest lucru și că munca celor care lucrează în muzee trebuie răsplătită cum se cuvine”.

Astfel, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își anunță vizitatorii că va avea un program normal de vizitare sâmbătă, 18 mai 2024, fiind deschis între orele 10.

00 – 20.

00, ultima intrare fiind la ora 19.

00.

Și Muzeul Naţional de Artă al României a anunțat săptămâna trecută că nu va participa la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, după ce membrii sindicatului din instituţia muzeală au transmis că nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data desfăşurării evenimentului.

Noaptea Muzeelor din acest an va avea loc sâmbătă, 18 mai.

Peste 260 de obiective din 32 de județe și din București vor putea fi vizitate cu această ocazie.

Ediția din acest an este una aniversară, pentru că se împlinesc 20 de ani de când Noaptea Muzeelor s-a ținut prima dată în România.

Cu toate acestea, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa anunță proteste sâmbătă.

Noaptea Muzeelor din România va avea loc în București și în 32 de județe din țară, în orașe precum Brașov, Sibiu, Ploiești, Oradea, Craiova, Constanța, Bacău, Alba Iulia.

Lista zonelor din România în care se va ține Noaptea Muzeelor și obiectivele care pot fi vizitate poate fi consultată AICI.

Printre obiectivele din țară care pot fi vizitate sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, se numără: Noaptea Muzeelor aduce ocazia oamenilor din București să viziteze 50 de obiective.

Lista acestora și programul anunțat de organizatori, AICI.

Printre obiectivele care pot fi vizitate în București se numără: Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa a anunțat că va organiza sâmbătă, 18 mai, un protest intitulat „Noapte în muzeele din România”, după următorul program: Federația anunță că „lucrătorii din domeniul protecției patrimoniului cultural” vor „comemora”: Coordonatorul relaţiilor internaţionale şi proiecte culturale al Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR) Dragoș Neamu, a declarat că prin acest protest angajații cer creșterea cu 20% a salariilor.

„Veţi observa că multe muzee din ţară nu apar pe programul Nopţii Muzeelor 2024, reprezentanţii acestora putând fi găsiţi şi susţinuţi în Piaţa Victoriei (.

.

.

).

Este vorba despre un protest pe care eu, personal, îl consider legitim şi îl susţin, pentru că miza este creşterea cu 20% a salariilor din sectorul muzeal, pentru orice poziţie profesională, pentru echilibrarea marilor inechităţi şi discriminări care există în interiorul sectorului cultural între, de exemplu, muzee şi teatre”, a scris acesta într-o postare pe Facebook.

În anul 2023, ediţia cu numărul XIX a Nopţii Muzeelor a fost organizată împreună cu instituţii culturale din Republica Moldova şi a fost prezentă în peste 360 de muzee şi spaţii din 90 de localităţi din România şi alte nouă de peste Prut.

Acestea au acoperit geografic 38 de judeţe şi cinci raioane ale ţării vecine.

În Bucureşti, Noaptea Muzeelor s-a prezentat publicului în 65 de obiective culturale dintre cele mai diverse – de la 34 de muzee, la festivaluri de design şi de la case ale creaţiei şi ale experimentelor, până la palate şi galerii de artă.

Lasă un răspuns