Metroul de la Cluj – investiția din PNRR cu cea mai mare întârziere, spune ministrul Adrian Câciu

Spread the love

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi, într-o emisiune la Prima News, că metroul de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde nu există nici contract de dirigenţie de şantier.

El a făcut comparaţia cu alt proiect de metroul, Magistrala M6 spre Otopeni, care este deja în stadiu de execuţie de 30%, transmite News.

ro.

Întrebat care este investiţia prin PNRR care are cea mai mare întârziere, ministrul Adrian Câciu a răspuns: „Metroul de la Cluj”.

El a făcut o comparație cu Magistrala M6 a metroului din București, despre care a spus că se află într-un stadiu bun de execuție.

„Magistrala M6, pe care acum o contractăm, este deja în stadiu de execuţie de 30%, am reuşit să o introducem în PNRR şi vom deconta banii pe ea”, a spus Câciu.

Ministrul Investiţiilor a precizat că la Cluj este „acelaşi timp de infrastructură, dar suntem încă la stadiul în care nu avem contract de dirigenţie de şantier, nu avem o delimitare de şantier şi să înceapă săpăturile, deşi până la finalul acestui an ar trebui să avem execuţie de 50%.

”„Sunt îngrijorat”, a precizat ministrul Adrian Câciu, adăugând că o să meargă după campanie acolo, pentru că nu vrea să se creadă că este un atac.

„Chiar mi-aş dori ca întreaga atenţie la autoritatea locală să se îndrepte spre acest proiect, pentru că este un proiect care dacă este util pentru toţi clujenii, haideţi să îl facem”, a mai comentat Câciu.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, declara, în luna iulie 2023 că ordinul de începere a lucrărilor pentru metroul din Cluj-Napoca este 1 septembrie, iar şase luni este faza de proiectare, după care urmează obţinerea autorizaţiei de construcţie, finalizarea exproprierilor.

Metroul din Cluj ar urma să aibă 21 de stații, costă în total 9 miliarde lei pentru o magistrală „la cheie”.

Din această sumă circa 1,5 miliarde lei sunt fonduri din PNRR, iar termenul de realizare este de 8 ani, cu 12 luni pentru etapa de proiectare și 7 ani pentru execuție.

Constructor este Asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada.

Metroul clujean este unul „ușor”, iar trenurile vor fi mult mai scurte decât cele de la București: trei vagoane, față de șase câte are un tren de metrou în București.

Lungimea unui tren de la Cluj va fi de 51 m, față de 112 m la București, iar capacitatea maximă (număr de pasageri) va fi per tren la Cluj mai mică decât la București, 540 de persoane la Cluj față de 1.

200 de persoane în Capitală.

Pe de altă parte, frecvența trenurilor va fi mai mare la Cluj.

Trenurile vor fi complet automate (driverless), frecvența maximă fiind de 90 de secunde.

Lasă un răspuns