Alegerea unui economist ca ministru al apărării în Rusia arată cât de departe este dispusă să meargă Moscova pentru a-şi reorganiza economia astfel încât să răspundă necesităţilor de război, a afirmat luni consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, citat de Reuters.
La mai bine de doi ani de la declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Andrei Belousov – un fost vicepremier, în vârstă de 65 de ani, care e specializat în economie – drept noua sa alegere surpriză pentru funcția de ministru al apărării.
Putin vrea totodată ca fostul ministru al apărării Serghei Șoigu să devină secretar al puternicului Consiliu de Securitate al Federaţiei Ruse și să aibă responsabilități asupra complexului militar-industrial, a transmis Kremlinul.
„Rusia îşi aşază aproape toată economia pe un făgaş militar.
Va fi o ţară militaristă şi economia sa va fi construită exclusiv ca să producă pentru armată”, a declarat Mihailo Podoliak pentru agenția Reuters.
„Fără îndoială, aceste schimbări pe care le vedem astăzi.
.
.
sunt dovezi ale transformării complete a Federației Ruse”, a mai spus el.
În condițiile în care, în prezent, Ucraina este depășită în armament și trupe pe câmpul de luptă, forțele rusești avansează încet în regiunea estică Donbas și presează un nou asalt în regiunea nord-estică Harkov.
Podoliak a mai afirmat că războiul se află într-o etapă crucială, după 27 de luni de lupte, şi a făcut apel la înăsprirea sancţiunilor impuse Rusiei.
El a reiterat totodată apelul Kievului pentru mai mult sprijin militar occidental.
Ucraina are nevoie de mai multă putere aeriană, „mai multe capacităţi cu rază lungă de acţiune, mai multe muniții și obuze, pentru că este o fază atât de definitorie a războiului, care va determina lumea postbelică”, a subliniat consilierul prezidenţial ucrainean.
Citește și:_____