Fostul corespondent Pro TV Marius Buga condamnat la închisoare cu executare pentru acte sexuale cu doi minori instituționalizați

Spread the love

Potrivit sentinței pronunțate marți, 14 mai, de Judecătoria Târgoviște Marius Buga are de ispășit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare.

Decizia nu este definitivă.

Procurorii l-au acuzat pe Buga că a profitat de poziția sa publică pentru a câștiga încrederea celor doi minori cu care a întreținut raporturi sexuale în perioada 2018-2023.

Găsit vinovat pentru act sexual cu un minor în formă continuată, Marius Buga a primit câte o condamnare de 2 ani pentru fiecare victimă, însă în urma contopirii a rezultat pedeapsa de 2 ani și 8 luni pe care instanța a decis ca jurnalistul să o execute în regim de detenție.

În plus, Marius Buga a fost obligat să achite câte 10.

000 de lei daune morale pentru fiecare dintre cei doi minori.

Pentru a se asigura că daunele vor fi plătite instanța a menținut sechestrul asigurator pe care Marius Buga îl deține în Târgoviște, imobil unde au avut loc și actele sexuale cu minori.

De asemenea, instanța a decis înscrierea acestuia în Registrul naţional automatizat al persoanelor care au comis infracţiuni sexuale.

Decizia Judecătoriei Târgoviște poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicare.

Marius Buga a fost arestat preventiv în februarie anul trecut, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu.

În prezent el se află sub control judiciar.

Punerea sa sub acuzare a venit în urma audierii audierii unui minor instituționalizat într-un dosar de furt.

În timp ce era interogat el le-a spus polițiștilor că întreținuse relații sexuale cu jurnalistul Marius Buga.

Ulterior, procurorii aveau să descopere că acesta nu era singura victimă a bărbatului de 42 de ani, fiind identificat încă un minor, care la rândul său provine din sistemul de protecție socială.

Potrivit rechizitoriului Marius Buga este acuzat că în cazul primei victime a întreținut relații sexuale în mod repetat în perioada cuprinsă între vara anului 2018 şi 31 octombrie 2021 la locuința acestuia.

Buga știa că vârsta băiatului este mai mică de 16 ani, acuză anchetatorii.

În cazul celui de-al doilea minor, jurnalistul a înreținut relații sexuale începând cu anul 2021 până în luna februarie a anului 2023, când a fost arestat.

Buga este acuzat de procurori că a câștigat încrederea victimelor „abuzând de poziţia sa recunoscută de încredere şi autoritate asupra minorului dată de calitatea sa de corespondent al unui post de televiziune naţională şi de situaţia vădit vulnerabilă a persoanei vătămate, datorată faptului că era instituţionalizat într-o casă de tip familial şi nu beneficia de sprijin material şi emoţional din partea părinţilor”.

După reținerea lui Marius Buga de anul trecut, postul de televiziune la care acesta lucra a reacționat rapid.

„PRO TV condamnă ferm comportamentul imoral și ilegal de care a fost acuzat angajatul nostru, Marius Buga.

Având în vedere evoluția anchetei și prevederile legale în vigoare, contractul de muncă al acestuia a fost suspendat.

Protecția minorilor este una dintre responsabilitățile noastre cheie, ca adulți și părinți, și credem că societatea poate evolua doar dacă avem grijă de copiii noștri”, a transmis, atunci, PRO TV.

După trimiterea în judecată, jurnalistul Marius Buga a contestat ancheta, cricând apariția în spațiul public a acuzațiilor aduse împotriva sa și informațiilor degate de cursul anchetei.

Instanța l-a contrazis.

„Faptul că, într-o comunicare oficială, s-a adus la cunoştinţa publicului faptul că, împotriva unei persoane, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, pentru o anumită infracţiune, nu reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, ci este expresia dreptului publicului la informare cu privire la activitatea organelor de urmărire penală.

Această situaţie nu înseamnă nici încălcarea caracterului nepublic al urmăririi penale, deoarece ceea ce s-a adus la cunoştinţa publicului a fost mersul anchetei, etapele procesuale în care urmărirea penală a ajuns, iar nu conţinutul probelor, analiza acestora, gradul lor de temeinicie sau altele asemenea”, a motivat Judecătoria Târgoviște hotărârea prin care a respins excepțiile invocate de Marius Buga.

Lasă un răspuns