Cancelarul Scholz se opune serviciului militar obligatoriu în Germania: „Nu ar mai merge”

Spread the love

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Creștin-democrații din opoziție au anunțat, săptămâna trecută, vor reveni la sistemul recrutării, dacă vor câștiga alegerile din 2025.

În cursul unei vizite la Stockholm, Olaf Scholz a fost întrebat de presă dacă Germania ar putea rezolva problema insuficienţei personalului militar prin înrolarea obligatorie, ca în Suedia.

Cancelarul a răspuns că „până la urmă este vorba de modul în care putem convinge suficienţi bărbaţi şi suficiente femei să lucreze în Bundeswehr (forţele armate germane – n.

red.

) şi să îşi găsească acolo un loc de muncă”.

Serviciul militar a fost obligatoriu în Germania până în 2011, reaminteşte DPA.

Scholz a apreciat că „asta nu ar mai merge.

Erau mult mai mulţi soldaţi, erau mult mai multe cazărmi, era mult mai multă infrastructură care a trebuit construită.

Nimic din toate astea nu mai este necesar astăzi şi nici nu este un plan urmărit de cineva”.

Efectivele Bundeswehr urmează să crească până în 2031 de la 182.

000 la 203.

000 de militari, iar ministrul apărării, Boris Pistorius, analizează posibilităţile.

„Se aruncă propuneri”, a spus Scholz, „însă nu sunt deloc comparabile cu cea ce am avut în Germania.

De aceea este bine să aşteptăm până apare o idee echilibrată”.

Când s-a renunţat la serviciul militar obligatoriu, în urmă cu 13 ani, la Berlin se aflau la putere creştin-democraţii.

Aceştia au votat însă, săptămâna trecută, pentru revenirea treptată asupra măsurii, în caz că vor câştiga alegerile din 2025.

După ce a suspendat obligativitatea înrolării în 2010, Suedia a reintrodus această prevedere în 2017.

Premierul suedez Ulf Kristersson a declarat că „desigur, fiecare ţară ia propria sa decizie privind modul de recrutare şi desfăşurare a soldaţilor.

Cred că noi am găsit un model corespunzător pentru Suedia”.

În regatul scandinav, nu sunt recrutaţi toţi tinerii de ambele sexe din fiecare generaţie.

Fiecare primeşte un chestionar, iar unii sunt invitaţi pentru instrucţie.

Ulterior, un grup selecţionat primeşte oferte de angajare în armată.

Lasă un răspuns