Ultima paradă a lui Șoigu. Demiterea vechiului ministru al Apărării dezvăluie planurile lui Putin pentru războiul din Ucraina

Spread the love

Îndepărtarea lui Serghei Șoigu de la șefia Ministerului Apărării și înlocuirea lui cu un tehnocrat, în persoana vicepremierului Andrei Belousov, urmărește consolidarea rolului complexului militar-industrial ca principală locomotivă a economiei Rusiei, în perspectiva unui război lung.

Decizia semnalează, în același timp, că elitele economice rusești s-au descurcat mult mai bine decât cele militare în acest război – în orice caz, mai bine decât Șoigu, un aliat loial al lui Vladmir Putin, dar în cele din urmă un personaj care în războiul din Ucraina s-a dovedit incompetent, arată analizele publicate de experții ruși, presa internațională și Institutul pentru Studiul Războiului, după mutarea surpriză de duminică de la Moscova.

Vladimir Putin l-a înlocuit duminică pe ministrul Apărării Serghei Șoigu cu un economist loial, într-o schimbare neașteptată de gardă care semnalează accentul pus acum de Kremlin pe creșterea și consolidarea economiei de război rusești, la mai bine de doi ani de la invadarea Ucrainei.

Putin l-a numit la șefia ministerului pe fostul său consilier economic și prim-viceprim-ministru Andrei Belousov, în vârstă de 65 de ani.

Vechiul prieten Șoigu, care săptămâna trecută a participat la ultima sa paradă militară în calitate de ministru, a fost retrogradat și plasat la conducerea Consiliului de Securitate.

În acest timp, Nikolai Patrușev, un alt vechi aliat al lui Putin care ocupa acest post, a fost demis și urmează să fie numit într-un alt post, deocamdată nespecificat.

Observatorii situației politice de la Moscova și sursele familiare cu situația au sugerat că mutarea ilustrează o victorie a complexului militar-industrial în conflictul cu ministerul Apărării.

„Numirea lui Andrei Belousov în funcția de ministru al Apărării este un rezultat direct al conflictului permanent dintre minister, în calitate de client, și complexul militar-industrial, în calitate de producător.

A pune la îndoială cine a câștigat sau a pierdut ratează esențialul – obiectivul lui Putin este de a spori eficiența producției de armament și de a satisface în mod optim nevoile militare.

În acest context, Belousov este o alegere logică”, a explicat pe X analista politică Tatiana Stanovaia.

Brief thoughts on the latest reshuffles:Andrey #Belousov’s appointment as Defense Minister is a direct result of the ongoing conflict between the ministry, as the customer, and the military-industrial complex as the producer (#Shoigu vs #Chemezov/#Manturov).

Questioning who won…Alți analiști au avut opinii similare.

„Schimbarea are drept scop consolidarea rolului complexului militar-industrial ca principală locomotivă a economiei”, a declarat Evgheni Suvorov, economist-șef pentru Rusia la CentroCredit Bank, citat de Bloomberg.

Belousov a absolvit Universitatea de Stat din Moscova în 1981 cu o diplomă în economie cibernetică, iar mai târziu și-a luat doctoratul.

Inițial, el a urmat o carieră la Academia Rusă de Științe.

Primul său rol oficial a fost la șefia departamentului de economie și finanțe în 2008, când Putin a renunțat pentru scurt timp la funcția de președinte – făcând schimb de posturi cu Dmitri Medvedev în vederea revenirii ulterioare la conducerea țării.

Ulterior, Belousov a ocupat pentru scurt timp funcția de ministru al economiei și apoi pe cea de consilier economic principal al lui Putin.

El a avut un rol esențial în transformarea Rusiei într-o economie de război.

Din aceste motive, Putin are încredere în Belousov, pe care îl consideră onest și nu corupt, a explicat pentru Bloomberg o persoană din interiorul Kremlinului care a vorbit sub protecția anonimatului.

Și totuși, în vreme ce vorbim despre o remaniere importantă, poate cea mai importantă din ultimii 4-5 ani, mișcarea nu schimbă semnificativ mecanismul puterii, a subliniat Stanovaia.

„În ciuda caracterului surprinzător al acestor remanieri (și nu este sfârșitul), politica generală și mecanismele decizionale vor rămâne neschimbate.

Obiectivul principal al lui Vladimir Putin este de a spori capacitatea statului de a susține mai eficient nevoile militare, în timp ce majoritatea elementelor structurii existente vor rămâne intacte”, a spus ea.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat duminică că mandatele lui Belousov în calitate de consilier economic al lui Putin, de ministru al dezvoltării economice și de prim-viceprim-ministru, i-au oferit o experiență potrivită pentru un minister al apărării care trebuie să fie „deschis la inovație, la implementarea ideilor avansate și la crearea condițiilor pentru competiția economică”.

O analiză a Institutului pentrtu Studiul Războiului (ISW) – un think-tank american – a explicat că Putin vrea probabil ca Belousov să își folosească experiența într-o poziție guvernamentală civilă pentru a face legătura între politicile economice federale și agenda Ministerului Apărării rus, mobilizând astfel mai pe deplin complexul militar-industrial rusesc la o scară mai mare și pe termen mai lung și integrându-l în politica economică internă.

(Noul ministru al Apărării, Andrei Belousov.

FOTO: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia)În orice caz, acest efort creează condițiile pentru o mobilizare economică mai completă, sugerând că Kremlinul continuă să se pregătească pentru un război prelungit în Ucraina, a precizat ISW.

Mutarea vine într-un moment important al conflictului, în care Rusia face progrese constante pe câmpul de luptă, punând în dificultate forțele ucrainene în estul frontului și, mai nou, în Harkov.

Șoigu și-a început ascensiunea în 1994, când a fost numit ministru pentru situații de urgență în primii ani ai președinției lui Boris Elțîn.

A devenit o prezență familiară pentru ruși și unul dintre cei mai populari politicieni ai țării, în timp ce alerga prin țară pentru a coordona răspunsul la diverse dezastre, de la accidente aviatice la cutremure.

A servit sub o mulțime de prim-miniștri și a deținut această funcție până în 2012, când a fost numit guvernator al regiunii Moscova, înainte de a fi numit rapid ministru al Apărării de către Putin, în urma unui scandal de corupție care l-a afectat pe predecesorul său.

A fost numit imediat general, deși nu avea experiență militară la nivel înalt, dar a coordonat cu succes mai multe operațiuni, inclusiv intervenția din 2015 din Siria, care l-a menținut la putere pe aliatul Moscovei, Bashar al-Assad.

Mulțumită vechii sale apropieri față de liderul de la Kremlin, Șoigu părea până acum ceva vreme un personaj aproape de neatins.

El și Putin și-au petrecut de mai multe ori vacanțele în Tuva, regiunea sa natală din Siberia.

Prelungirea războiului din Ucraina și eșecurile suferite de forțele ruse pe front par însă să-i fi adus sfârșitul.

Șoigu și Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General, au stârnit o nemulțumire constantă în rândul susținătorilor războiului și au rămas pe o poziție nesigură, chiar dacă au supraviețuit tentativei de revoltă din partea șefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin.

Semnele mai clare ale unei posibile remanieri au apărut săptămânile trecute, odată cu arestarea lui Timur Ivanov, ministrul adjunct al apărării și apropiat al lui Șoigu, și dezvăluirea scandalului de corupție în care acesta ar fi fost implicat.

Mai multe surse interne rusești au afirmat că numirea lui Belousov arată că Putin este foarte îngrijorat de nivelurile de corupție și de utilizarea necorespunzătoare a fondurilor în cadrul armatei ruse, de conflictele dintre armată și complexul militar-industrial rusesc și de ineficiența percepută a Ministerului rus al Apărării în ansamblu, au explicat experții ISW.

Un oficial federal rus neidentificat a declarat pentru publicația de opoziție rusă Vajnie Istorii că Belousov va lucra în noul său rol pentru a „organiza în mod competent procesele de lucru și logistice, pentru a asigura producția și aprovizionarea necesară, pentru a orienta economia către «operațiunea militară specială» și a stoarce maximul tehnologic din industria de apărare, a mai spus analiza think-tank-ului american.

Plasarea lui Șoigu în funcția de secretar al Consiliului de Securitate este în concordanță cu strategia obișnuită a lui Putin de a marginaliza discret oficialii din domeniul securității, acordându-le roluri periferice, în loc unei demiteri pur și simplu.

Numirea lui, a observat analista Stanovaia, semnifică însă în același timp că importanța reală a acestui organism în ierarhia statului ar putea să nu fie atât de mare pe cât presupun de obicei observatorii.

În cele din urmă, a explicat pentru Financial Times Michael Kofman, cercetător la Carnegie Endowment care studiază armata rusă, remanierea a arătat că este „clar că elitele economice rusești au avut performanțe mult mai bune decât cele militare în acest război”.

Pentru Kofman, numirea lui Belousov la șefia ministerului Apărării a însemnat totodată că și Gherasimov va fi înlocuit în cele din urmă.

„Șoigu a fost incompetent, dar loial.

Același lucru se poate spune și despre Gherasimov.

În trecut, șefii de stat major erau înlocuiți cu ministrul apărării.

Deși Peskov a spus că Gherasimov va rămâne în funcție, Belousov va dori probabil să-și pună în funcție propriul om”, a spus analistul.

Stanovaia a subliniat și ea că poziția lui Gherasimov nu mai este sigură.

„Deși Kremlinul confirmă că Valeri Gherasimov rămâne în funcție, există incertitudini cu privire la permanența postului său”, a scris ea pe X.

Lasă un răspuns