Una dintre cele mai interesante idei publicate în ultimii ani vine din partea unui grup de astronomi din Suedia, SUA, Marea Britanie și India.
Aceștia susțin că dovezi privind existența unor civilizații extraterestre avansate ar fi deja disponibile în milioanele de date pe care omenirea le-a colectat deja despre sistemele solare din univers.
În studiile pe care le-au publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society (vezi aici și aici), cercetătorii pleacă de la unul dintre principiile pe care fizicianul american Freeman Dyson le expunea în anii `60 și pe care le considera imperios necesare în dezvoltarea tehnologică a unei civilizații, cel al capacității de a colecta întreaga energie a unei stele.
Mai exact, este vorba despre o ipotetică tehnologie care poartă numele fizicianului amintit.
.
.
Sfera Dyson.
O astfel de sferă poate fi creată fie ca un glob care înconjoară steaua (o idee puțin fezabilă din nenumărate motive) fie, mai degrabă, asemenea unui roi format din miliarde de sfere care orbitează un soare, în timp ce captează energia acestuia.
O astfel de sferă ar lăsa o semnătură sub forma energiei infraroșii, iar autorii studiului sunt de părere că au observat deja șapte potențiale ținte care par să se încadreze în tiparele cerute de ei.
Este adevărat că multe formațiuni naturale, vezi cazul discurilor circumstelare sau al nebunuloaselor, pot oferi semnale similare.
Însă aici intervine filtrul specialiștilor.
Aceștia au inițiat un proiect numit „Hephaistos” prin care încearcă să detecteze posibilele semnături specifice unei asemenea tehnologii.
Pentru asta, eu au analizat milioane de date oferite de cele mai ample cataloage stelare create vreodată cu ajutorul telescoapelor spațiale (Gaia, 2MASS și WISE), toate oferind până acum cantități uriașe de informații.
Ei susțin că au folosit diferite tehnici pentru a identifica posibili candidați, cum ar fi emisiile H-alfa, sau emisiile atomilor de hidrogen vizibile în spectrul infraroșu, variabilitatea optică șamd.
Din circa 5 milioane de ținte inițiale, cercetătorii s-au oprit inițial la 368.
Dintre acestea din urmă, 361 au fost respinse ca neconvingătoare.
Rămân însă șapte ținte la care specialiștii nu au putut identifica posibile elemente care să „contamineze” semnătura în infraroșu.
Iar aceste stele reprezintă cei mai buni candidați pentru ipotetica existență a unor sfere Dyson.
Toate cele șapte stele par a fi din categoria M, sau pitice roșii, iar discurile circumsolare care să poată imita semnătura unei sfere Dyson sunt foarte rare în cazul unor astfel de stele.
Evident, asta nu reprezintă o dovadă 100% că există civilizații extraterestre care au atins un asemenea nivel tehnologic.
Acest aspect îl subliniază și autorii studiilor.
Există posibilitatea ca discuri de acest tip să se formeze diferit sau să se prezinte altfel decât știm noi, de aici și semnătura misterioasă în infraroșu.
Ce este cert în acest moment este că toate cele șapte pitice roșii emit un exces de energie infraroșie care este compatibil cu modelul sferelor Dyson și care nu are o explicație clară de altă natură.
La fel de cert este și că totul se află la nivel de ipoteză.
Pentru a confirma o atare ipoteză și pentru a o transforma în teorie, este nevoie de studii și analize adiționale, unele pe care specialiștii urmează să le efectueze în viitorul apropiat.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!Sursa foto: profimediaimages.
ro