Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale.
Potrivit protestatarilor, media salariilor este între 5.
000 de lei și maxim 6500 de lei după 25 de ani vechime, principala nemulțumire fiind că unii angajați din instituții subordonate au salarii mai mari decât angajații din aparatul central al Guvernului.
La protest au participat angajați din Cancelaria prim-ministrului, Secretariatul General al Guvernului, Corpul de control, ANAP, Departamentul pentru lupta anti-fraudă ori de relații interetnice.
Protestul are loc în timp ce premierul Marcel Ciolacu se afla în vizită de lucru în județul Dâmbovița, în plină campanie electorală pentru alegerile locale.
În program, o vizită la șantierul pentru modernizarea Drumului Național 7 Bâldana – Titu și participarea la inaugurarea noii secții de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Întrebat luni despre acest protest, premierul a spus că se va implica direct în discuția cu cei care au făcut acest protest la întoarcerea în București.
Sute de persoane au protestat luni, în Piața Victoriei, cerând Guvernului reducerea fiscalității în muncă.
De la ora 12:00, participanții la mitingul organizat de Blocul Național Sindical au plecat apoi în marș spre sediile Ministerelor Economiei și Muncii.
Protestatarii cer „o reformă fiscală urgentă”.