China şi Statele Unite vor avea marţi primele discuţii cu privire la „riscurile” inteligenţei artificiale, au declarat înalţi oficiali americani, o oportunitate pentru Washington de a-şi exprima îngrijorarea cu privire la progresele Beijingului în acest domeniu, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Reprezentanţi ai celor două ţări se vor deplasa la Geneva pentru a purta acest dialog, care a fost promis de preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping la summitul lor de toamna trecută din California, au declarat oficialii americani, care au cerut să rămână sub protecţia anonimatului.
Va fi un „schimb de opinii”, fără publicarea unui comunicat comun, fără anunţuri concrete şi fără obiectivul cooperării, a precizat un alt oficial la o conferință de presă.
„China a făcut din dezvoltarea inteligenţei artificiale o prioritate naţională majoră şi desfăşoară rapid capacităţi în domeniile civil şi militar, adesea în moduri despre care credem că dăunează atât securităţii naţionale a Statelor Unite, cât şi celei a aliaţilor noştri”, a adăugat el.
„Am luat decizii specifice pentru a aborda aceste riscuri”, măsuri care „nu sunt negociabile”, şi „ne vom reitera preocupările cu privire la utilizarea inteligenţei artificiale de către Beijing” la dialogul de la Geneva, a spus oficialul de rang înalt.
Discuțiile între Washington și Beijing survin la mai puțin de o lună după ce Austria a găzduit o conferință numită „Omenirea la răscruce: sisteme de arme autonome şi provocarea reglementării” pe tema sistemelor de armament inteligente.
La această conferință au luat parte reprezentanți ai 130 de state din jurul lumii.
Conferința s-a axat pe sistemele de arme care îşi selectează şi lovesc în mod independent ţintele folosind A.
I.
, având în vedere conflictele în desfăşurare în Fâşia Gaza şi Ucraina.
Forţele armate israeliene afirmă că utilizează un sistem bazat pe IA pentru a selecta ţinte cu mare rapiditate.
La rândul său, Ucraina desfăşoară drone care pot găsi ţinte cu ajutorul AI chiar şi atunci când sunt supuse bruiajului electronic rusesc, potrivit unor relatări din media şi unor informaţii din cercuri diplomatice.
Prima conferință internațională privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în sfera militară, care a vizat în special menținerea oamenilor implicați în procesul de luare a deciziilor, a avut loc în februarie 2023 în Olanda.
În noiembrie anul trecut China, SUA, UE şi alte circa 20 de ţări au semnat în Marea Britanie o primă declarație privind dezvoltarea sistemelor A.
I.
în siguranță în contextul dezvoltării rapide a acestei tehnologii care ridică tot mai multe semne de îngrijorare.
„Declaraţia de la Bletchley” vizează însă dezvoltarea în siguranță a sistemelor A.
I.
în general, nu doar a celor cu aplicații militare.