Anchetă la grădinița și școala din Cireșu, unde deputatul PNL Alexandru Popa a filmat clipuri electorale. Directoarea este cercetată disciplinar

Spread the love

Inspectoratul Școlar Județean Brăila a deschis o anchetă care vizează conducerea grădiniței și a școlii gimnaziale din Cireșu, unde deputatul Alexandru Popa a filmat mai multe clipuri cu sloganul său electoral și cu însemnele PNL, pe care le-a distribuit pe Facebook, la sfârșitul lunii trecute.

„A fost deschisă o anchetă și s-a propus o comisie disciplinară.

Directoarea grădiniței și a școlii Gimnaziale din comuna Cireșu este cercetată disciplinar și răspuns unor întrebări ale membrilor comisiei”, a declarat, pentru Edupedu.

ro, șeful ISJ Cătălin Canciu.

Inspectorul-șef precizează că ancheta a pornit la solicitarea Prefecturii.

„Am luat act de solicitarea instituției prefectului care a cerut lămuriri cu privire la clipurile filmate în interiorul școlii și grădiniței și de solicitarea poliției din orașul Făurei care ne-a pus trei întrebări”, a mai spus Canciu.

Întrebat de jurnaliștii Edupedu ce anume solicită poliția, inspectorul ISJ nu a putut să ne spună exact care au fost întrebările.

Deputatul liberal Alexandru Popa, cel de la care a pornit ancheta IȘJ, candidează la alegerile locale pentru șefia Consiliului Județean Brăila.

Șeful IȘJ le cere și el votul brăilenilor pentru scaunul de primar și candidează tot din partea PNL.

„Membrii comisiei nu fac parte din PNL, pentru a nu exista conflict de interese”, a precizat șeful Inspectoratului școlar Brăila.

Deputatul Alexandru Popa a publicat, la sfârșitul lunii trecute, pe pagina sa oficială de Facebook, mai multe videoclipuri electorale în care apare mai întâi la grădinița, apoi la școala din comuna brăileană Cireșu, unde tatăl politicianului este primar de mai multe mandate.

Contactat săptămâna trecută de HotNews.

ro, politicianul a spus că apariția însemnelor electorale „a fost o greșeală a băieților de grafică”.

„A fost o idee a mea să filmez, am vrut să descriu tot traseul meu.

Filmarea s-a făcut după orele de curs, iar singurii copii care apar sunt copiii mei.

Nu trebuiau puse siglele partidului și nici afișul meu.

Eu am dat filmarea și băieții de la grafică le-au pus.

A fost o greșeală, nu a fost intenționat”, a declarat Alexandru Popa.

În urmă cu o lună, pe 4 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Brăila a trimis o adresă către directorii unităților de învățământ din județ în care erau avertizați că „în toate unitățile de învățământ preuniversitar sunt interzise orice activități cu caracter politic, manifestările și propaganda de natură politică”.

Potrivit adresei, nerespectarea prevederilor anti-politică din Legea Educației „constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii”.

Lasă un răspuns