Piesa „Șaraiman” s-a auzit în culisele concursului Eurovision 2024, interpretată de reprezentanții Armeniei, cei care formează duo-ul LADANIVA.
În timp ce se pregătea să intre pe scenă în cea de-a doua semifinală de joi, 9 mai, solista armeană Jaklin Baghdasaryan a cântat într-o română impecabilă celebra piesă lăutărească din repertoriul Romicăi Puceanu.
Publicat pe TikTok, filmulețul a adunat, până acum, peste un milion și jumătate de vizualizări și multe laude din partea românilor.
Deși România nu a participat anul acesta la Eurovision, concurs încheiat sâmbătă seară, 11 mai, cu victoria reprezentantului Elveției, artistul non-binar Nemo, limba română a răsunat în culisele concursului.
Și nu oricum.
Reprezentanții Armeniei, cei care formează duo-ul LADANIVA, solista de origine armeană Jaklin Baghdasaryan și instrumentistul francez Louis Thomas, au interpretat piesa „Șaraiman” din repertoriul reginei muzicii lăutărești Romica Puceanu.
În vârstă de 27 de ani, cântăreața armeană a cântat într-o română impecabilă, ceea ce i-a surprins pe fanii români.
Publicat pe TikTok, filmulețul a depășit un milion și jumătate de vizualizări și a strâns peste 70.
000 de aprecieri.
„Ca român, piesa asta mi-a mers direct la suflet.
Româna ta e perfectă, ca a unui nativ”, se arată într-un comentariu.
„Chiar am crezut că ești româncă”, a scris o altă persoană.
„Nu pot să cred cât de bine pronunți cuvintele”, a comentat altcineva.
Din grupul LADANIVA, format în 2019 în orașul francez Lille, fac parte muzicianul francez Louis Thomas (37 de ani) și solista de origine armeană, Jaklin Baghdasaryan (27 de ani).
Stilul lor muzical este inspirat de muzica din întreaga lume, în special de muzica tradițională din Balcani, maloya și folclorul armean.
În finala Eurovision 2024, ce a avut loc sâmbătă seară, 11 mai, în orașul suedez Malmo, Armenia s-a clasat pe locul 8, cu piesa „Jako”.
Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost luat de Nemo, care a obținut 591 de puncte, cu melodia „The Code”, care vorbește despre călătoria către înțelegerea și acceptarea identității non-binare.
La finalul spectacolului, după ce a terminat de cântat, Nemo a spart trofeul obținut.
Pe locul doi s-a clasat Croația cu 547 de puncte, iar pe trei Ucraina cu 453 de puncte.
România nu a participat anul acesta la Eurovision din cauza lipsei banilor.
TVR a anunțat că decizia a fost luată de Consiliul de Administrație a televiziunii publice, invocând că bugetul „nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional”.
Întreaga ediție 68 a concursului a avut loc într-un context tensionat, în timp ce mii de protestatari au cerut retragerea participării israeliene, pe fondul războiului din Israel și Hamasul palestinian, după cum a scris HotNews.
În sala de spectacole, prestația candidatei israeliane Eden Golan a fost întâmpinată cu un amestec de huiduieli și aplauze, notează AFP.
Cu toate astea, artista s-a clasat pe locul 5 în marea finală.
De asemenea, reprezentantul Olandei, Joost Klein, a fost descalificat și interogat de poliție, după un incident în culise.
El ar fi amenințat o angajată a Eurovision în interiorul Malmo Arena, după cea de-a doua semifinală a concursului de joi.
Descalificarea a venit după ce Joost Klein nu s-a prezentat la repetițiile de vineri.