Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

Spread the love

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe.

Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 – 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină în Oltenia, vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi, local, în Carpaţii Occidentali.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.

Judeţele vizate de atenţionare sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt şi Dolj.

ANM precizează că, pe parcursul nopţii de duminică spre luni (12/13 mai), va ploua moderat cantitativ (în jurul a 15 l/mp) în sudul Munteniei şi al Dobrogei.

În Bucureşti, în intervalul 12 mai, ora 12:00 – 13 mai, ora 9:00, vremea se va răci, iar cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse (se pot acumula 10 – 15 l/mp), posibil descărcări electrice.

Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări (viteze la rafală în general de 35 – 45 km/h).

Temperatura maximă se va situa în jurul a 18 grade,în timp ce minima va ajunge la 9 grade.

(Agerpres)

Lasă un răspuns