„Nu au niciun sens”. Țara care și-a închis ultimele două grădini zoologice și a mutat cele 300 de animale de acolo în centre de reabilitare

Spread the love

Aproape 300 de animale au fost transferate sâmbătă, de către poliţişti, medici veterinari şi funcţionari ai Ministerului Mediului din Costa Rica, în mai multe centre de reabilitare, în urma închiderii ultimelor două grădini zoologice ale statului, scrie AFP.

Măsura a venit la unsprezece ani după adoptarea unei legi privind protecţia florei şi faunei.

Un jaguar, crocodili, maimuţe-păianjen şi un leneş, printre alte specii, au fost preluaţi pe rând de către administratorii fostei grădini zoologice Simon Bolivar din centrul oraşului San José şi plasaţi în cuşti portabile.

Apoi, animalele au fost urcate în camioane şi escortate de Poliţie până la Centrul de reabilitare a faunei, cunoscut şi sub numele de Zoo Ave, situat la periferia capitalei costaricane, potrivit Agerpres.

„Suntem pe cale să devenim o ţară fără grădini zoologice publice, cu o viziune orientată spre sanctuare şi centre de salvare”, a declarat ministrul Mediului din Costa Rica, Franz Tattenbach, în faţa jurnaliştilor prezenţi la grădina zoologică Simon Bolivar în timpul operaţiunilor de transfer.

Totuşi, cel puţin 18 grădini zoologice private există în această ţară şi ele nu sunt vizate de acea lege.

Jose Pablo Vazquez, de la departamentul de Conservare din Ministerul Mediului din Costa Rica, a precizat că echipe de biologi şi medici veterinari examinează fiecare animal transferat.

Grădina zoologică Simon Bolivar şi Centrul de Conservare din Santa Ana, situat în apropiere de San Jose şi închis la rândul său, aparţin statului costarican, dar sunt administrate de Fundaţia FundaZoo.

Cele două grădini zoologice ar fi trebuit să fie închise încă din 2014, după adoptarea legii cu un an înainte, dar mai multe apeluri în instanţă depuse de FundaZoo pentru apărarea concesiunii sale au întârziat închiderea lor timp de un deceniu.

Decizia a fost pusă în aplicare în cele din urmă vineri după expirarea contractului, pe care Guvernul costarican a refuzat să îl reînnoiască.

„Grădinile zoologice administrate de stat în Costa Rica nu au niciun sens.

Ele îi costă pe costaricani 1 miliard de coloni (aproape 2 milioane de dolari, n.

r.

) pentru fiecare contract pe zece ani”, a declarat Juan Carlos Peralta, directorul Asociaţiei pentru bunăstarea şi protecţia animalelor, un ONG local.

Lasă un răspuns