Warner Bros.
a făcut joi un anunț așteptat de mai bine de două decenii: când urmează să apară următorul film „Stăpânul inelelor” (Lord of the Rings) bazat pe universul îndrăgit creat de scriitorul britanic J.
R.
R.
Tolkien, relatează revistele Variety și Forbes.
Anunțul a fost făcut tocmai de către David Zaslav, CEO-ul conglomeratului media Warner Bros.
Discovery, acesta afirmând în timpul apelului avut joi cu investitorii despre rezultatele financiare ale companiei că noul lungmetraj este în stadiile incipiente de dezvoltare, dar că deja a început să fie scris scenariul său.
El a spus de asemenea că viitorul film Stăpânul Inelelor „va explora povești care încă nu au fost spuse” și a clarificat mai multe lucruri care au rămas în aer timp de mai bine de un an de zile în condițiile în care Warner Bros.
a anunțat în februarie 2023 că va crea noi filme pentru această franciză, dar și pentru Hobbitul, cealaltă trilogie bazată pe scrierile lui Tolkien.
Bătălia celor cinci oștiri, lungmetrajul care a încheiat trilogia Hobbitul a apărut în cinematografe cu un deceniu în urmă, în timp ce Întoarcerea Regelui, ultima peliculă Stăpânul inelelor, a fost lansată în urmă cu 21 de ani.
Deși noul film bazat pe scrierile lui Tolkien a intrat acum în linie dreaptă, fanii vor mai avea de așteptat până să îl vadă în cinematografe, Zaslav spunându-le investitorilor că Warner Bros.
a stabilit o dată de lansare pentru 2026.
Una dintre necunoscutele în momentul în care Warner Bros.
a anunțat în februarie 2023 că va veni cu noi lungmetraje Stăpânul inelelor și Hobbitul a fost dacă regizorul neozeelandez Peter Jackson, cel care a regizat toate cele 6 filme ale trilogiilor originale, va reveni în scaunul regizoral și pentru viitoarele filme.
El s-a rezumat să afirme atunci într-un comunicat de presă că „este ţinut la curent cu toate etapele” de producţie.
Zaslav a confirmat acum atât întoarcerea lui Jackson, cât și a colaboratorilor săi de cursă lungă: Fran Walsh și Philippa Boyens.
Cele două cineaste neozeelandeze vor scrie scenariul noului film și se vor număra printre producătorii săi.
Walsh, soția lui Peter Jackson, și Boyens au lucrat cu regizorul la toate cele 6 filme anterioare.
Însă, spre deosebire de anterioarele lungmetraje, Jackson va fi și el producător al viitorului film, nu regizor.
„Timp de peste două decenii spectatorii au îndrăgit trilogia de filme ‘Stăpânul inelelor’ datorită devotamentului de necontestat al lui Peter, Fran și Philippa față de protejarea moștenirii operelor lui Tolkien și de a asigura publicul că poate experimenta într-un mod care să îi onoreze viciunea literară lumea incredibilă pe care el a creat-o”, au declarat într-un comunicat remis presei Mike De Luca și Pam Abdy, cei doi șefi ai studioului Warner Bros.
Pictures.
În același comunicat remis presei după discuția avută de Zaslav cu investitorii, Warner Bros.
a dezvăluit și numele următorului film: The Lord of The Rings: The Hunt for Gollum (Vânătoarea lui Gollum).
Comunicatul a descris însă titlul ca fiind cel „cu care se lucrează”, ceea ce în jargonul de la Hollywood înseamnă că el poate suferi ulterior modificări.
O certitudine o reprezintă faptul că că actorul britanic Andy Serkis, cel care l-a jucat pe Gollum în toate cele 6 filme bazate pe universul lui Tolkien, va reveni în rol și pentru următoarea peliculă.
Mai mult, el va fi și regizorul noului lungmetraj și unul dintre producătorii săi executivi.
Deocamdată nu a fost dezvăluit dacă alți actori din trilogia originală Stăpânul inelelor precum Elijah Wood, Ian McKellen, Liv Tyler, Viggo Mortensen, Sean Astin sau Cate Blanchett vor reveni în noul film.
Cele 3 filme Stăpânul inelelor regizate de Jackspn și lansate între 2001 și 2003 au fost un succes uriaș la box office, obținând încasări totale de 3 miliarde de dolari.
Dacă ajustăm sumele pentru a ține cont de inflația din ultimele decenii, ele ar fi printre filmele cu cele mai mari încasări în cinematografe din toate timpurile.
Trilogia Hobbitul care a urmat între 2012 și 2014 a egalat aceste încasări, deși cifrele au fost mai puțin spectaculoase un deceniu mai târziu.
Însă trilogia Stăpânul inelelor a fost un succes major nu doar în cinematografe, ci și în rândul criticilor de film, cele 3 filme originale fiind nominalizate la 30 de Premii Oscar și câștigând 17 dintre ele, inclusiv cel pentru cel mai bun film pentru Întoarcerea Regelui.
Al treilea film al francizei a câștigat 11 Premii Oscar în 2004, un record pe care îl împarte cu Titanic și Ben-Hur.
Noile filme Stăpânul inelelor și Hobbitul vor fi produse de Warner Bros.
în parteneriat cu Embracer Group, holdingul media suedez care în august 2022 a cumpărat drepturile pentru peliculele, jocurile video, jocurile de societate, obiectele comerciale, parcurile tematice și operele de teatru legate de operele literare ale lui Tolkien.
Ca atare, producerea lor nu va avea legătură cu serialul Stăpânul inelelor: Inelele puterii produs și difuzat de Amazon pe platforma sa de streaming.
Amazon a obținut drepturile de a produce seria TV printr-un acord separat încheiat cu moștenitorii lui J.
R.
R.
Tolkien înainte ca Embracer Group să cumpere drepturile pentru franciza mai largă legată de universul Stăpânul inelelor.