Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile.
Edilul explică faptul că gradul de îndatorare al municipiului Bucureşti este unul foarte mic, chiar de zece ori mai mic decât al altor mari oraşe europene.
„Trebuie să facem diferenţa.
Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii.
Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest toată lumea are datorii, şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare.
Eu am spus că Primăria Capitalei nu mai are datorii curente, adică cum erau acele 165 de milioane către firma Otokar care ne-a făcut autobuzele.
(.
.
.
) Eu am spus că la sfârşitul anului 2023 nu există vreo persoană fizică sau juridică care să poată să vină să (poprească conturi – n.
r.
), aşa cum la început de mandat erau 3 miliarde de lei”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, la Antena 3.
El a explicat că „datoriile, în ansamblul lor, sunt un fenomen normal” şi a spus că există o „formalistică” a Ministerului Finanţelor din cauza căreia Capitala apare ca având datorii curente.
„În aceşti 1,7 miliarde lei care pe formalistica Ministerului Finanţelor sunt datorii curente, sunt incluşi, de exemplu, suma de cam 400 de milioane de lei pe care o datorăm familiei Constanda, vechea istorie a Parcului Bordei.
Însă noi avem un contract semnat cu familia Constanda în care s-au eşalonat aceşti 400 de milioane de lei pe 50 de luni şi noi ştim că în fiecare lună trebuie să plătim aproximativ 12 milioane de lei, deci nu 400 de milioane.
În baza contractului pe care noi l-am semnat, datoriile există, numai că ele nu sunt curente, adică el nu poate veni, cum a venit în 2020, să ne blocheze conturile”, a explicat Nicuşor Dan.
„Pentru Ministerul Finanţelor, 400 de milioane de lei este o datorie curentă, pentru mine nu este datorie curentă, pentru că, dacă noi plătim 12 milioane de lei în fiecare lună, familia Constanda nu poate să ne poprească conturile, asta e diferenţa”, a detaliat primarul general al Capitalei.
El a spus că Bucureştiul ar fi putut să facă împrumuturi mult mai mari pentru dezvoltare, arătând că gradul de îndatorare al Capitalei este unul mic, comparativ cu al altor mari oraşe din alte ţări.
„Indicatorul relevant este aşa-numitul grad de îndatorare.
Şi gradul de îndatorare al Bucureştiului este foarte, foarte mic, este de ordinul 7-8%, faţă de oraşe occidentale care au 80%, 60%, tocmai pentru că Bucureştiul nu s-a împrumutat cum ar fi trebuit să se împrumute”, a mai explicat primarul general al Capitalei.
[Sursa: News.
ro]