Parada de „Ziua Victoriei” din capitala Rusiei s-a desfășurat și anul acesta sub constrângerile războiului.
Un singur tanc T34 a defilat, alături de alte vehicule militare, potrivit Sky News, în vreme ce criza din relațiile cu Occidentul a impus o selecție extremă a invitaților.
Un singur tanc a fost prezent pe toată durata desfășurării paradei de 9 Mai de la Moscova, în condițiile în care țara continuă să dedice resurse considerabile războiului său din Ucraina.
Protagonistul, ca anul trecut de altfel, a fost un tanc T34 din Al Doilea Război Mondial.
Prin comparație, la parada din 2020, se pare că au fost prezente peste 20 de tancuri.
Alte vehicule blindate au fost însă fotografiate în timp ce mii de militari au defilat alături de ele.
Înainte de începerea evenimentului, oficialii ruși au spus că la paradă vor defila vehicule blindate Tiger, VPK-Ural, Typhoon-K și transportoare blindate de trupe BTR-82A, sisteme mobile de rachete strategice Iars, componente vitale ale apărării nucleare a Rusiei, lansatoare de sisteme de rachete tactice operaționale Iskander-M și sisteme de rachete antiaeriene S-400.
La începutul acestui an, Rusia a început să recondiționeze tancurile vechi după ce a pierdut 3.
000 de tancuri în timpul luptelor din Ucraina, potrivit unui important think-tank – Institutul Internațional pentru Studii Strategice.
Moscova a pierdut mai mult decât întregul său inventar activ de tancuri de dinainte de invazie în războiul cu Ucraina, dar are suficiente vehicule blindate de calitate inferioară în depozite pentru ani de zile de înlocuiri, a precizat analiza.
În timpul discursului de joi, Vladimir Putin a amenințat Occidentul, avertizând că forțele nucleare ale Moscovei sunt mereu gata de luptă, dar a recunoscut că Rusia trece printr-o „perioadă dificilă”, deoarece „viitorul patriei depinde de noi”.
Spre deosebire de unele dintre paradele din trecut, la Moscova nu au fost prezenți lideri din Occident.
Rusia a precizat că ambasadorii țărilor „neprietenoase” – în general Occidentul și cele care sprijină Ucraina – nu au fost invitați la paradă.
Au fost însă prezenți liderii din Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Cuba, Laos și Guineea-Bissau.
La paradă s-au aflat și omul de afaceri Ilan Șor, condamnat la închisoare în Republica Moldova, apropiata sa Marina Tauber, vicepreședinta și deputata fostului partid Șor, și bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul.