Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor. Membrii de sindicat au anunțart că nu vor să lucreze în afara programului

Spread the love

Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, după ce membrii sindicatului din instituţia muzeală au anunţat că nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data desfăşurării evenimentului.

„Conducerea MNAR a primit o înştiinţare din partea Sindicatului Specialiştilor Muzeului Naţional de Artă al României prin care este informată că membrii acestui sindicat se solidarizează cu sindicatele din Federaţia CulturMedia la care este afiliat şi prin urmare nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data de 18 mai, cu prilejul Nopţii Muzeelor.

Ca urmare a acestei situaţii, Consiliul de Administraţie al muzeului a hotărât că MNAR nu va participa la Noaptea Muzeelor”, a precizat instituţia într-un comunicat difuzat joi.

Sâmbătă, 18 mai, spaţiile expoziţionale ale MNAR vor fi deschise doar între orele 11.

00-19.

00.

Lasă un răspuns