Irina Begu a obținut calificarea în turul doi al turneului WTA de la Roma, după ce a învins-o în trei seturi pe Rebeka Masarova, scor 5-7, 6-3, 6-4.
>> WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de o triplă câștigătoare de Grand Slam – Set pierdut cu 6-0 Irina Begu a reușit să treacă de primul tur al turneului WTA de la Roma.
Jucătoarea clasată pe locul 161 în ierarhia WTA a câștigat în trei seturi duelul cu iberica Rebeka Masarova (104 WTA), la capătul unui meci ce a durat două ore și 48 de minute.
Duelul dintre cele două a început miercuri, însă a fost întrerupt de două ori din cauza ploii, după care a fost amânat, la scorul de 1-1 la seturi.
Meciul s-a reluat joi, iar în setul decisiv Irina a fost mai concentrată în momentele cheie ale jocului.
Pentru prezența în turul doi la Foro Italico, Irina va fi recompensată cu un cec în valoare de €16.
965 și 35 puncte în ierarhia WTA la simplu.
În turul doi, Irina Begu va juca cu Elena Rybakina (4 WTA), câștigătoarea ediției de anul trecut.
Sorana Cîrstea (locul 32 WTA) este singura jucătoare din România care va beneficia de un prim tur liber.
Aceasta o va întâlni pe ceha Brenda Fruhvirtova (102 WTA), iar Ana Bogdan pe Marketa Vondrousova (6 WTA), în turul al doilea.
Tot în turul al doilea va juca și Jaqueline Cristian (68 WTA), care deși a pierdut finala calificărilor, profită de retragerea Barborei Krejcikova și o va întâlni pe rusoaica Elina Avanesyan (72 WTA), după ora 15:30.
WTA Roma are loc în perioada 7-19 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico.
Are premii totale în valoare de $5.
509.
771 și face parte din categoria „WTA 1000”.
Campioana en-titre este kazaha Elena Rybakina.
>> Favorită eliminată în turul doi la WTA Roma