Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”.
Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cadrul dezbaterii „Comunităţi europene pentru România”, organizată de PSD şi PES activists România.
„În privinţa PNRR, întotdeauna sunt întrebat de către presă de stadiul finanţărilor fondurilor, pentru că ele ne aduc un nivel de trai mai ridicat, dar cea mai importantă componentă din PNRR sunt reformele.
Sustenabilitatea economică a României în acest moment se bazează pe fondurile europene şi trebuie să înţelegem şi când ţipă câte unul pe stradă sau la televizor sau în Parlament trebuie să le răspundem foarte clar că România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.
El a amintit că, din cele 41 de miliarde de lei care au fost investiți de statul român în primele patru luni ale anului în autostrăzi, spitale, școli ș.
a.
m.
d.
, o mare parte vin din fonduri europene.
Totodată, el a spus că relația cu instituțiile europene nu trebuie să fie una de forță.
„Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles unde să batem cu pumnul în masă să obţinem anumite lucruri sau să ne facem auziţi sau poate să facem vreun miting în faţă la Comisie sau la Consiliu nu reprezintă pe nimeni şi nu reprezintă, mai ales, un popor cum este cel din România”, a apreciat primul-ministru.
Pe de altă parte, el a admis că, în discuțiile din interiorul UE, deseori România s-a aflat în defensivă întrucât s-a dus la Bruxelles „cu lecțiile nepregătite”.
„Ne-am dus fără să ştim foarte clar ce ne dorim, iar pe urmă am încercat să reparăm cu toţii ceea ce noi singuri am semnat şi ne-am asumat în faţa Comisiei Europene, a Uniunii Europene.
Acest lucru trebuie să înceteze.
Disputele politice între forţele democratice trebuie să se desfăşoare pe teritoriul României”, a comentat Ciolacu.
El a spus că o structură foarte importantă în folosirea banilor europeni, mai ales datorită stabilității sale, este administrația locală, condusă de primari și președinți de consilii județene aleși pe patru ani.
„Prim-miniştri aţi văzut că se schimbă unul pe an, eu sunt al zecelea în această serie de prim-miniştri.
Şi eu o să mă schimb cât de curând fiindcă mandatul e până la sfârşitul anului.
Stabilitatea, în schimb, a rămas la primari.
Ei sunt aleşi pentru patru ani şi ei sunt partenerii principali şi beneficiarii principali atât ai fondurilor, dar şi partenerii principali ai românilor”, a conchis Marcel Ciolacu.