Amiralul James Stavridis, un fost comandant suprem al forțelor NATO din Europa, avertizează că țările baltice ar putea deveni următoarea țintă a Moscovei și că exclava Kaliningrad ar trebui „neutralizată” în eventualitatea unui război cu Rusia.
Stavridis amintește într-un editorial de opinie publicat joi de agenția Bloomberg că, odată cu aderarea Finlandei și Suediei la NATO, unii analiști au început să descrie Marea Baltică drept un „Lac NATO”.
Amiralul american, care a fost comandantul suprem al forțelor aliate din Europa între 2009 și 2013, afirmă însă că, deși potrivită, această evaluare nu este întru totul exactă întrucât Rusia „controlează o fâșie de coastă între Lituania și Polonia din cauza bizarei sale exclave Kaliningrad”.
„Iar președintele Vladimir Putin rămâne în controlul colțului din estul îndepărtat al Mării Baltice în preajma orașului Sankt Petersburg – despre care este ironic să ne gândim acum că a fost considerat odată de țari, începând cu Petru cel Mare, ca fiind ‘fereastra către lumea occidentală’”, mai notează acesta.
Stavridis spune că NATO ar putea folosi „lacul” său baltic pentru a pune presiuni pe Kaliningrad, care funcționează ca o barieră geografică între Estonia, Letonia și Lituania și restul Alianței.
„În eventualitatea unui război, [exclava] Kaliningrad va trebui neutralizată pentru ca forțele terestre rusești – care vor opera probabil din statul Belarus, vasal Moscovei – să nu poată prelua controlul asupra Coridorului Suwalki critic, care se întinde de-a lungul graniței dintre Lituania și Polonia”, explică James Stavridis în comentarii preluate de TASS și alte agenții de presă rusești.
Coridorul Suwalki, care desparte exclava Kalinigrad de Belarus aparține în totalitate Poloniei și Lituaniei însă este considerat vulnerabil deoarece este singurul coridor de pământ care leagă țările baltice de restul Europei.
Analiștii militari consideră că, în caz de război între Rusia și NATO, acesta ar fi primul teritoriu atacat de forțele lui Putin, atât pentru a crea o conexiune terestră cu Kaliningradul, cât și pentru a o tăia pe cea dintre țările baltice și restul Alianței.
„Pentru unii această amenințare ar putea părea exagerată – care sunt șansele ca Putin să creeze o criză majoră pe mare sau să invadeze unul dintre statele baltice? Păi, în urmă cu trei ani ideea că el ar lansa un asalt asupra Ucrainei părea de asemenea improbabilă; nu încercați să îi citiți gândurile omului de la Kremlin”, avertizează James Stavridis.
Bloomberg a publicat editorialul de opinie al lui Stavridis în aceeași zi în care Rusia sărbătorește victoria în al Doilea Război Mondial, sau „Marele Război Patriotic”, după cum este el numit de către ruși.
În discursul său anual adresat rușilor cu această ocazie, Vladimir Putin a vorbit în special despre ceea ce el a descris drept „distorsionarea adevărului” despre Al Doilea Război Mondial, perioada „dificilă” prin care trece Rusia, dar și hotărârea de a răspunde amenințărilor Occidentului, inclusiv cu arme nucleare, dacă este cazul.
„Respingem pretenţiile de exclusivitate ale oricărui stat sau alianţă.
Ştim unde duc astfel de ambiţii exorbitante.
Rusia va face totul pentru a preveni o ciocnire globală, dar, în acelaşi timp, nu vom permite nimănui să ne ameninţe.
Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”, a spus el, cu referire la forțele nucleare ale Rusiei.
Serghei Riabkov, viceministrul rus de externe, a declarat la rândul său că Rusia și-a avertizat adversarii occidentali că se simte obligată să își sporească forța de descurajare nucleară, invocând o „escaladare” a amenințărilor din partea Vestului.
Riabkov a fost citat de agenția de știri de stat RIA, care a declarat că Rusia nu își schimbă totuși doctrina nucleară, care permite utilizarea armelor nucleare în cazul unei amenințări existențiale la adresa statului.
„În acest moment, nu există schimbări în această privință.
Dar situația în sine se schimbă, așa că modul în care documentele de bază din acest domeniu se raportează la nevoile de asigurare a securității noastre este subiectul unei analize constante”, a declarat Riabkov.
„Îi avertizăm pe adversarii noștri că traiectoria lor escalatorie ne confruntă, bineînțeles, cu necesitatea de a lua măsuri care înseamnă, de fapt, consolidarea măsurilor noastre de descurajare”, a mai spus oficialul.
El a spus că exercițiile care implică armele nucleare tactice ale Rusiei, anunțate de Moscova la începutul acestei săptămâni, fac parte din aceste eforturi.
Pe același subiect: