Chang’e 6 are o încărcătură surpriză, una al cărei scop nu a fost făcut oficial.
Este vorba despre un mini rover care apare în fotografiile realizate de jurnaliștii prezenți la momentul încărcării aparaturii în racheta Long March 5.
Și nu este prima dată când China introduce în cadrul misiunilor sale diferite instrumente despre care nu dă detalii.
Alte știri din Science Report: ● Unde și cum a dispărut apa de pe Venus? ● Cașaloții folosesc un sistem de comunicare apropiat de cel umanOficial, pe lângă aparatura științifică necesară recuperării celor 2 kilograme de mostre de sol lunar pe care China intenționează să le aducă pe Terra, misiunea Chang’e 6 transportă instrumente puse la dispoziție de Franța, Italia și China, precum și un satelit miniatural al celor de la SUPARCO, Agenția Spațială din Pakistan.
Neoficial însă, Chang’e 6 mai are o încărcătură surpriză, al cărei scop nu a fost făcut oficial.
Este vorba despre un mini rover care apare în fotografiile realizate de jurnaliștii prezenți la momentul încărcării aparaturii în racheta Long March 5, cea care va purta toate echipamentele la destinație.
Deocamdată nu este clar scopul acestui mini rover.
Nu se știe exact nici cum acesta va coborî la suprafață, din moment că părea atașat de partea superioară a sondei Chang’e 6.
O mențiune din partea Academiei de Științe din China (CAS) sugerează, fără a da prea multe detalii, că mini roverul misterios ar fi dotat cu un spectometru în infraroșu.
Acesta poate fi utilizat pentru a determina tiparul absorției și emiterii de radiații infraroșii al diferitelor roci de pe Lună.
Astfel, el a putea determina compoziția regolitului și a rocilor de la locul aselenizării.
Foarte posibil, rolul său ar fi inclusiv acela de a detecta posibile surse de apă sub formă de gheață, o resursă crucială în vederea construirii unei baze permanente.
Nu este prima dată când China introduce în cadrul misiunilor sale diferite instrumente despre care nu dă detalii.
S-a întâmplat în timpul misiunii Tianwen-1 din 2021, atunci când trei camere video detașabile, despre care nu se făcuse un anunț oficial, au fost lansate atât pe orbita planetei Marte, cât și la sol.
Acestea au fost folosite pentru fotografia sonda Tianwen-1, precum și roverul Zhurong de pe suprafața marțiană.
Un an mai târziu, în 2022, o rachetă a Administrației Spațiale Naționale din China s-a prăbușit pe suprafața Lunii, în timp ce purta acolo un obiect necunoscut.
În ceea ce privește sonda Chang’e 6, aceasta va ajunge pe orbita Lunii în după amiaza acestei zile.
Însă o aselenizare nu va fi posibilă decât la începutul lunii iunie.
Întreaga operațiune de recuperare a mostrelor de sol va dura, ca și în cazul misiunii precedente, Chang’e 5, maxim 48 de ore.
Dacă totul va decurge conform planului, sonda va reveni pe Terra, alături de prețioasa sa încărcătură, la 25 iunie, după 53 de zile de la lansare.
Pe Venus există apă.
Nu chiar pe suprafața ei, ci în atmosferă, însă cantitatea este atât de redusă încât, dacă ar fi depusă toată la sol, pe o suprafață imaginară plană, atunci ar acoperi planeta cu un strat nu mai înalt de trei centimetri.
Comparativ, dacă am repeta procesul pe Terra, atunci nivelul oceanului global ar fi undeva la trei kilometri adâncime.
Asta se poate traduce printr-o cantitate de apă de 100.
000 de ori mai mare pe Terra decât pe Venus.
Iar ceea ce este ciudat este faptul că ambele planete au avut la începuturile lor o cantitate similară de apă.
Problema apei care a dispărut de pe Venus a suscitat interesul a numeroși oameni de știință însă nimeni nu a putut oferi un răspuns general acceptat de către comunitatea științifică.
Recent, un studiu publicat în revista Nature de către o echipă de astronomi de la universitățile din Colorado și Arizona, SUA, oferă o explicație inedită cu privire la această problemă.
Mai exact, susțin autorii studiului, ipoteza efectului de seră care a dus la dispariția apei de pe Venus nu este una în măsură să explice efectele pe care le vedem azi.
Dacă hidrogenul a fost eliberat în spațiu, atunci ar fi trebuit să rămână pe Venus echivalentul unei cantități de apă capabilă să acopere planeta cu un strat adânc de 10 până la 100 de metri.
Iar asta duce la o diferență uriașă între cantitatea de apă care ar fi trebuit să dispară și cea pe care o putem observa în prezent.
Un alt proces misterios a dus la eliminarea restului de apă.
Iar oamenii de știință americani cred că au o explicație.
Aceștia sunt de părere că vinovată ar fi o moleculă denumită HCO+, o moleculă formată dintr-un atom de hidrogen, unul de oxigen și unul de carbon.
Fiind încărcată pozitiv (de unde și semnul +), molecula în cauză reacționa cu electronii cu sarcină negativă, iar asta ducea la un proces numit recombinare disociativă.
Mai pe românește, cel mai ușor element, hidrogenul, se separa de aceasta, lăsând în urmă monoxidul de carbon (CO).
Iar astfel de molecule de hidrogen se pierdeau ulterior în spațiul cosmic.
Ceea ce este cel mai interesant este faptul că acest proces durează de miliarde de ani, ba încă există în prezent, conform specialiștilor americani.
Există însă o problemă majoră cu ipoteza expusă mai sus.
Anume că nicio moleculă HCO+ nu a fost identificată până acum în atmosfera venusiană.
Lipsa ei din datele pe care le au oamenii de știință nu înseamnă neapărat că ea nu este acolo.
Mai degrabă, afirmă autorii studiului, ea nu a fost observată pentru că niciunul dintre instrumentele trimise să studieze atmosfera planetei Venus nu avea tehnologia necesară pentru a detecta astfel de molecule.
O altă problemă este aceea că niciuna dintre misiunile din viitorul apropiat, care au în atenție planeta Venus, nu și-a propus să analizeze aceste aspecte.
În concluzie, este posibil să mai așteptăm o perioadă până când ipoteza americană va fi confirmată.
Oamenii au tins să considere că sunt singurele forme de viață de pe Terra capabile de un limbaj complex.
Ei bine, se pare că lucrurile nu stau astfel.
O analiză care durat mai mulți ani și care a însumat zeci de mii de înregistrări a sunetelor sub formă de clicuri pe care le emit cașaloții indică faptul că acestea pot fi considerate o formă de limbaj, cea mai apropiată de cea umană din tot regnul animal.
Specialiști de la mai multe centre de cercetare din SUA, Canada și Republica Dominicană au publicat recent un studiu în revista Nature în care afirmă că, date fiind cele peste 8.
719 de tipare sonore înregistrate la circa 60 de cașaloți în perioada 2005-2018, acestea pot fi catalogate ca o formă de comunicare complexă.
Era deja cunoscut faptul că astfel de animale se pot identifica după un anumit șir de sunete.
La fel, fuseseră identificate 21 de coduri repetitive.
Noile analize indică faptul că nivelul complexității semnalelor sonore este unul cu mult mai ridicat decât se crezuse.
Astfel, numărul tiparelor de clicuri a fost urcat la câteva sute.
Mai mult, cașaloții par să combine diferite coduri sonore în același mod în care oamenii adaugă sunete unul lângă altul pentru a forma cuvinte.
Singura concluzie logică ar fi aceea că astfel de sunete emise de cașaloți, în tipare atât de diferite, conțin informații.
Iar asta face ca sistemul lor de comunicare lor să fie unic în rândul speciilor animale, altele decât oamenii.
