Poliția de frontieră poloneză a anunțat miercuri că a arestat un dezertor din armata rusă, care a trecut ilegal în Polonia din Belarus, un aliat apropiat al Moscovei, relatează AFP.
„Am arestat un dezertor din Rusia.
Avea asupra sa documentele militare”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră din Polonia, Katarzyna Zdanowicz.
„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, care a trecut ilegal frontiera din Belarus în Polonia, în nord-estul Poloniei”, a mai menționat ea, fără a oferi alte detalii.
Potrivit presei poloneze, bărbatul era îmbrăcat în civil și nu avea asupra sa nicio armă.
Purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră poloneze nu a putut indica dacă a fost vorba despre primul caz de acest gen de la începutul agresiunii rusești în Ucraina în februarie 2022.
Pe de altă parte, ambasada Rusiei în Polonia s-a plâns că nu a primit „nicio informație” din partea autorităților poloneze cu privire la reținerea militarului rus.
„În conformitate cu convenția consulară ruso-poloneză din 1992, partea poloneză este obligată să informeze ambasada” în astfel de cazuri, a afirmat ambasada rusă, citată de agenția oficială de presă TASS, adăugând că intenționează să „întrebe Ministerul de Externe polonez dacă într-adevăr un cetățean rus a fost arestat”.
Belarus și Rusia sunt membre ale unei alianțe militare ce reunește mai multe țări din fosta Uniune Sovietică.
De altfel, Moscova și Minsk sunt parteneri foarte apropiați în materie de apărare, iar președintele belarus Aleksandr Lukașenko a permis forțelor rusești să atace Ucraina de pe teritoriul său în februarie 2022, în condițiile în care zeci de mii de soldați ruși erau staționați în țara sa.
_____