Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România. UBB se menține pe primul loc.

Spread the love

  Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă primul loc în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior.

 Locul doi este ocupat de Universitatea din București, iar locul trei de Universitatea Politehnică din București.

Locul patru este ocupat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, locul cinci de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar locul şase de Universitatea „Transilvania” din Braşov.

Pe locul şapte se află Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe locul opt Universitatea de Vest din Timişoara, pe locul nouă Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar pe locul zece Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Metarankingul Naţional este un mecanism de evaluare şi ierarhizare a universităţilor din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaţionale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG).

Topul primelor 10 universităţi din România în anul 2023 este similar cu cel din 2022, fiind ocupat de universităţi comprehensive, tehnice şi de medicină.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns