Actorul Florin Piersic a fost preluat, marți seară, cu un avion SMURD de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi transferat la Institutul „Matei Balș” din București.
Potrivit digi24, transferul s-a făcut la solicitarea familiei.
Reprezentanţii Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) au anunţat că, marţi seară, este în desfăşurare transferul unui pacient de la Cluj-Napoca la Bucureşti.
„În aceste momente, avionul SMURD nr.
1123 execută o misiune secundară, pentru transportul unui pacient cu afecţiuni cardiace de la Cluj-Napoca la Bucureşti.
La primirea solicitării, avionul SMURD se afla implicat în exerciţiul NATO «Vigorous Warrior 2024», desfăşurat în Ungaria.
În jurul orei 19:15, aeronava a decolat din zona de desfăşurare a exerciţiului, respectiv Baza Aeriană Pápa din Ungaria către Cluj-Napoca.
În aceate momente, aeronava se află pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, în procedura de transfer a pacientului către echipajul aeronavei, urmând să decoleze către Bucureşti, unde va preda pacientul”, a transmis IGAv.
Medicii de la Institutul Inimii din Cluj Napoca au oferit mai multe detalii cu privire la starea lui Florin Piersic.
Aceștia spun că actorul a fost supus unei intervenții pentru extragerea sondelor de stimulare și îndepărtarea stimulatorului cardiac.
Motivul intervenției fusese o infecție care se răspândise la nivelul dispozitivului implantat, ceea ce impunea conform protocoalelor medicale înlăturarea acestuia.
„În dimineața zilei de 5 mai 2024, domnul Florin PIERSIC a fost supus unei intervenții de extragere a sondelor de stimulare și îndepărtarea stimulatorului cardiac în cadrul instituției noastre.
Intervenția a fost impusă de infecția care s-a extins la nivelul dispozitivului implantat, situație în care protocoalele medicale recomandă înlăturarea acestuia.
Operația a fost efectuată cu succes de către o echipă complexă, coordonată de Conf.
Dr.
Horia Roșianu și Dr.
Adrian Ștef, manoperele de specialitate fiind desfășurate în parametri optimi, fără complicații.
Starea domnului Florin Piersic este stabilă, în acest moment nefiind necesară implantarea unui nou stimulator cardiac.
Se va continua monitorizarea postintervențională, precum și administrarea tratamentului medicamentos necesar pentru eliminarea oricăror riscuri.
Urmează ca, în perioada imediat următoare, să se stabilească parcursul medical și pașii de urmat pentru rezolvarea celorlalte afecțiuni preexistente, așa cum va fi recomandat de medicii specialiști și agreat de pacient și familie”, a declarat managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crişan.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro