Cum se strecoară China pe ușa din dos a Europei și ce se întâmplă în România profundă, departe de ochii de la București

Spread the love

În timp ce liderii și instituțiile UE încearcă să găsească o soluție pragmatică la modul ambivalent în care se raportează la China, considerată simultan partener și rival, mult mai aproape de firul ierbii, cooperarea cu superputerea asiatică e în floare și se poate transforma ușor într-o vulnerabilitate la adresa securității și intereselor europene, atrag atenția experți europeni.

Deși România a fost, în ultimii ani, una dintre țările UE mai „sino-sceptice”, lucrurile nu stau tocmai la fel departe de București, în teritoriu.

Cum Beijingul e din ce în ce mai agresiv în relațiile externe, faptul că pe la consilii județene, primării de mari orașe și în camere județene de comerț româno-chineze au loc diverse forme de colaborări cu parteneri chinezi, deseori fără coordonare cu autoritățile de la București, se poate întoarce împotriva noastră, dacă e să ne uităm la ce se întâmplă în restul Europei.

Panorama face o radiografie a cooperării la nivel local dintre România și China, pe care o punem în context european, pentru a arăta cum am putea să ne apărăm mai bine interesele în relația cu superputerea asiatică.

Citește integral pe Panorama.

ro

Lasă un răspuns