Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale – proiect de lege

Spread the love

Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale.

Inițiativa legislativă aparține UDMR și are ca scop susținerea IMM-urilor.

Deputatul UDMR, Miklós Zoltán susține că statul plăteşte sumele pentru concediile medicale cu întârziere de câteva luni.

„Problema este că aceste sume, avansate de firme în locul statului, nu sunt niciodată returnate în timp util, ceea ce provoacă întreprinderilor serioase probleme de lichiditate: întâmpină dificultăţi în implementarea proiectelor de investiţii, achiziţionarea de mărfuri, plata salariilor sau achitarea impozitelor către stat.

Întârzierile sunt foarte mari, de ordinul miliardelor şi de ordinul sutelor de zile.

Statul trebuie să îşi asume o responsabilitate mult mai mare în această problemă”, susține deputatul UDMR care este și inițiatorul proiectului de lege, potrivit news.

ro.

Proiectul de lege are ca scop introducerea unui sistem care va permite întreprinzătorilor să compenseze imediat sumele pentru concediile medicale neplătite.

„Soluţia pe care am elaborat-o susţine introducerea unui sistem de compensare care ar permite întreprinzătorilor să compenseze imediat sumele pentru concediile medicale neplătite cu obligaţii fiscale chiar şi viitoare al firmei.

Cu această soluţie, nu numai că ajutăm la remedierea problemei de lichiditate a întreprinderilor, dar creăm şi un echilibru echitabil între contribuabil şi stat, pentru a evita situaţiile în care managerii de companii devin vulnerabili din cauza neglijenţelor statului”, a explică deputatul.

Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat și urmează să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.

Lasă un răspuns