FOTO Tisa a devenit râul morții pentru ucrainenii care fug de mobilizare: 4 cadavre, scoase din apă, la granița cu România

Spread the love

Corpurile neînsuflețite a trei bărbaţi, care au încercat „probabil” să părăsească Ucraina, au fost găsite în râul Tisa, la frontiera cu România, care este folosit frecvent de cei care încearcă să scape de mobilizarea militară, au anunţat marţi poliţiştii de frontieră ucraineni, potrivit AFP.

În Ucraina, bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani le este interzis să părăsească ţara, cu puţine excepţii, conform legii marţiale.

După începutul invaziei ruse, în februarie 2022, mulţi bărbaţi au părăsit ţara, ilegal sau legal, pentru a evita recrutarea în armată.

Aceste temeri sunt din ce în ce mai puternice cu zece zile înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi care ar trebui să facă posibilă mobilizarea mai multor militari, notează Agerpres.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost scoase luni din râul Tisa, în Transcarpatia, a anunţat poliţia de frontieră, într-un comunicat.

Six bodies of drowned men were pulled out in one day from the border river Tisza4 of them were found on the Ukrainian side, 2 on the Romanian side.

Reportedly, some of them could have been in the mountain river for a long time.

pic.

twitter.

com/vHC0SuDdxUUn pescar a găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr de 28 de ani care locuia în vestul ţării.

Poliţiştii de frontieră au găsit apoi alte două cadavre.

Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 20 de ani, locuia în nord-estul Ucrainei, în timp ce identitatea celui de-al treilea „nu a fost încă stabilită”.

Prin urmare, cel puţin doi dintre ei aveau vârsta necesară pentru a fi recrutaţi în armată.

Cu toate acestea, autorităţile ucrainene nu au confirmat în mod clar că ei fugeau de mobilizare.

„Cel mai probabil este vorba despre persoane care încercau să treacă graniţa ilegal”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră, Andrii Demchenko, pentru agenția France-Presse.

Otros 6 civiles han aparecido en la frontera rumana ahogados en el río Tisza intentando huir del reclutamiento forzoso para carne de cañón del ejército ucraniano, el chaval más joven acababa de cumplir 20 años.

Terrible.

https://t.

co/LobmZNwHZghttps://t.

co/1fJuWgeDGY pic.

twitter.

com/r7wwAoR5X3Cursul de apă este „periculos”, a afirmat poliţia de frontieră, denunţând „infractorii dornici de profituri ilicite” care le propun celor ce vor să fugă să-i traverseze râul.

Autorităţile avertizează cu regularitate asupra acestor riscuri, râul Tisa fiind adesea folosit de persoanele care vor să fugă din Ucraina.

Controversata lege privind mobilizarea militară va intra în vigoare pe data de 18 mai.

Conform noii legislații, sancţiunile care-i vizează pe cei care încearcă să fugă de mobilizare vor fi însăprite.

Legea, promulgată la sfârşitul lunii aprilie de către preşedintele Volodimir Zelenski, este contestată pentru că nu prevede un termen privind demobilizarea militarilor care luptă deja de peste doi ani.

Lasă un răspuns