Liviu Stănescu este mult mai mult decât o simplă persoană.
El se dezvăluie ca un călător neobosit, explorând exoticele meleaguri ale lumii mai puțin explorate de către oameni.
Acesta va lansa la Cluj o carte de călătorii cu aventuri din lumea largă, de la Polul Sud până în zonele populate de ultimii canibali din lume.
Cartea se intitulează „Am fost la capătul lumii” și va fi lansată, joi, 9 mai, de la ora 18:00 la Librăria Humanitas de pe strada Universității.
Într-un interviu acordat monitorulcj.
ro, Liviu Stănescu a povestit despre experiențele din timpul călătoriilor, inclusiv vizita la Polul Sud cu un avion care a ajutat la debarcarea în Normandia.
Reporter: Cine este Liviu Stănescu? Liviu Stănescu: Cel mai bine mă definesc în cartea mea „Am fost la capătul lumii” în pagina de dinainte de prima pagină:„Sunt doar un vagabond care adulmecă urmele lăsate de Panait Istrati sau de Walt Whithman.
Sunt un hoinar fără pereche, pentru că, dacă aș avea una, aș sta naibii acasă! Sunt un ulițar căruia îi place să meargă alene, iar nu să alerge pe marile bulevarde.
Sunt și un mare teleleu care cască gura la o pietricică ascunsă sub talpa bocancului.
Sunt un rătăcitor care, nu o dată, luat de val, habar n-a avut unde a ajuns.
Sunt un pierde vară, dar sunt și-un mare pierde iarnă.
Sunt un pribeag, o haimana, un fluieră-vânt și-un un vântură-lume pentru care abia colbul așezat pe haine, și scuturat la capătul zilei, e dovada că a trăit în acea zi.
Sunt un haihuist”Reporter: Cum ați decis să călătoriți prin toată lumea?Liviu Stănescu: Lumea mi-a făcut cu degetul și mi-a șoptit când în urechea stânga, când în cea dreapta – „Hai vino! Lasă-mă să mi te arăt!”.
M-am uitat adânc în sufletul meu și pe fundul lui am descoperit, acoperit de atâtea si atâtea dorințe lumești, că stătea ascuns Dorul de Ducă.
L-am scos din străfunduri, l-am scuturat de praful timpului scurs, l-am aruncat pe umeri și din acea zi, cine vrea, ne găsește împreuna sărind, ca într-un joc de șotron al copilăriei, dintr-un loc într-altul, pe drumurile sau pe cele mai puțin cunoscute lumii.
Reporter: Cum vă planificați călătoriile?Liviu Stănescu: În spatele biroului meu se află o hartă a lumii în care sunt înfipte un număr destul de mare de pioneze, care îmi amintesc de locurile care deja mi-au mângâiat sufletul.
Din vreme în vreme harta mă bate pe umăr și îmi spune că este timpul de plecare.
Totul curge de la sine mai apoi.
Locurile nebătute de pasul meu sunt cele care încep a-mi face farmece care mai de care.
La un moment dat nu le mai fac față, aleg o destinație și încep munca de documentare.
Știu că în toate locurile de pe Pământ se ascund niște minuni pe care trebuie să le dezvălui.
Și asta fac – nu mă las până când nu aflu de ele și, după o lună sau două de lucru, traseul este gata, biletele de avion cumpărate și totul este pus la punct.
Aștept strigătul de plecare al necunoscutului și o iau din loc!Reporter: Care a fost cea mai memorabilă experiență din călătorii?Liviu Stănescu: Greu de zis.
.
.
și de altfel nu am vreun top al locurilor sau al celor care își trăiesc zilele acolo.
Motivul este simplu – ori că mă aflam în Vanuatu, în Galapagos, în Insula Paștelui, în Madagascar, la Polul Sud sau în oricare punct al Pământului – peste tot a fost ceva care m-a îmbrățișat atât de tare încât urmele sunt încă adânc încrustate în sufletul meu.
Reporter: Care sunt provocările specifice întâlnite în timpul călătoriilor în Papua?Liviu Stănescu: Provocarea cea mai de soi este să reușești să nu ajungi mâncat de ultimii canibali ai planetei.
Când i-am întâlnit s-au jurat că de la sfârșitul anilor 70 nu au mai pus oscior de om în gură.
Dar aveau așa, o privire nu știu cum, o aruncătura de ochi altfel și un zâmbet pe măsură.
A fost singura dată în întreaga mea istorie de hoinar când am refuzat politicos să-mi petrec noaptea în tribul lor!Reporter: Cum ați gestionat interacțiunea cu comunitățile locale?Liviu Stănescu: Cu foarte multa curiozitate si cu dorința sinceră de a împărtăși cu acei oameni viața mea, viața lor, viața! Fără discuție am fost atras mai mult de țările mai slab dezvoltate și tot mereu oamenii care locuiesc acele pământuri m-au primit cu brațele deschise dornici fiind să împartă cu mine te miri ce aveau pe masă, iar în locurile unde masa lipsea, mi-au pus în față ce tocmai culeseseră.
În cele mai multe locuri nu aveam o limbă comună, dar exista ceva, nu știu ce, ceva ce unește oamenii și îi face să petreacă ore povestind și povestind.
Reporter: Există anumite obiceiuri sau tradiții locale care v-au impresionat în mod deosebit?Liviu Stănescu: În fiecare loc străbătut de mine mi-a plăcut să mă așez pe o piatră sau pe vreo bordură prăfuită și să privesc cum curge viața oamenilor.
Am tot timpul din lume pentru asta și las să-mi zburde gândurile prin mine încercând să mă închipui trăind viața lor.
Și asta indiferent dacă mă aflu în mijlocul unui trib nomad sau în cea mai strălucitoare metropolă.
Și știu, fără urmă de tăgadă, că mirosul reavăn al pământului mă atrage mai tare decât ceea ce noi cu emfază numim civilizație.
În locurile simple viața curge domol, așa cum a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ!Reporter: Care destinație va atras cel mai mult?Liviu Stănescu: Să știi că fiecare colț al planetei noastre are un secret, o minune care așteaptă să fie descoperită.
Nu există loc urât pe Pământ, exista doar ochi închiși! Dar cine deschide larg privirea, atât de larg încât să poată pătrunde dincolo de ceea ce oricine vede, acela va fi mângâiat pe creștet de către Natura însăși, va fi luat și purtat de vânturile de miazăzi sau miazănoapte spre acele locuri fără seamăn.
Reporter: Am citit că ați ajuns la Polul Sud cu un avion DC-3 care participase la debarcarea din Normandia, cum a fost experiența?Liviu Stănescu: Experiența a fost încântătoare în aceiași măsură în care a fost și dramatică.
Primul gând odată ajuns la bordul avionului a fost să mă întreb – „Oare câți din soldații transportați în august 1944 s-au mai întors acasă?”.
Apoi un al doilea gând s-a suprapus pe cel dintâi – „Oare eu mă voi întoarce teafăr acasă?” Cu siguranță eu am fost mai norocos decât majoritatea celor care s-au îmbarcat în acei ani!Reporter: De unde a venit dorința aceasta de a merge la Polul Sud?Liviu Stănescu: Pentru ca există, iar dacă Dumnezeu ne-a lăsat toate aceste minuni nu văd cum aș putea trăi fără a le atinge și fără a le privi în ochi.
Avem lucruri a ne spune!Reporter: Ați avut momente în care viața dumneavoastră a fost pusă în pericol?Liviu Stănescu: De câteva ori mi-a trecut glonțul pe la ureche.
La figurat desigur, dar și la propriu o dată pe când eram în Kenia unde am nimerit exact în ziua în care a început războiul civil.
Am trăit și câteva cutremure puternice, piscul acestora fiind cel din Nepal de 8,1 grade pe scara Richter.
În schimb, febra tifoidă din Iran a fost cât pe-aci să îmi arate cum e viața de după moarte.
Mai sunt câteva momente „memorabile”, dar mă opresc aici, ca nu cumva să fiu acuzat că trăiesc mai multe vieți ca pisica!Reporter: Ce alte destinații recomandați pentru cei care caută aventuri autentice și experiențe culturale unice?Liviu Stănescu: Cum spuneam mai sus, atâta vreme cat ținem ochii larg deschiși, iar sufletul ne este dulce și limpede, Pământul ne va destăinui întregul său mister.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
