16 străini au fost scoşi sub escortă de pe Aeroportul Cluj. Au primit interdicție de a mai intra în România.

Spread the love

  Mai mulţi străini care au venit în România pentru a se angaja au fost expulzaţi de autorităţi după ce au fost prinşi încercând să iasă ilegal din ţară, pentru a ajunge în alte ţări europene, ei primind interdicţie de a reveni timp de cinci ani în Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.

ro Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul General pentru Imigrări, agenţii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad au scos din ţară sub escortă 16 străini, respectiv zece din Bangladesh, patru din Sri Lanka şi câte unul din India şi Pakistan.

Aceştia au fost duşi la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcaţi pe curse comerciale către ţările de origine.

„Verificările efectuate de poliţiştii de imigrări au stabilit că persoanele în cauză au intrat legal în România în perioada 2019 – 2024, în scop de angajare, iar în lunile martie – aprilie a acestui an au fost depistate în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Imediat după depistare, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare sub escortă şi au fost introduse în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre”, se arată în comunicat.

În toate cazurile, la ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de cinci ani.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns