După ce Rusia a început să își ferească navele mari ale Flotei Mării Negre de atacurile cu drone ale ucrainenilor și le-a mutat, Ucraina a început să atace ambarcațiunile mai mici ale Kremlinului.
Astfel, în zorii zilei de 6 mai, ucrainenii au distrus o barcă de mare viteză clasa Mangust, care ar costa aproximativ 3 milioane de dolari, potrivit Ukrainska Pravda.
Serviciul de informații militare al Ucrainei a confirmat că a efectuat o operațiune specială în duminică spre luni în Crimeea ocupată temporar, în timpul căreia o barcă cu motor rusă a fost distrusă, relatează Ukrainska Pravda.
„O barcă cu motor care transporta invadatori ruși a fost distrusă folosind o navă de suprafață fără echipaj Magura V5, ca urmare a unei operațiuni a unității de forțe speciale Grupul 13 a Serviciului de Informații a Apărării.
Misiunea reușită în golful Vuzka din Crimeea ocupată temporar a fost făcut posibilă cu sprijinul platformei United24”.
Ofițerii de informații au publicat un videoclip ca dovadă.
Potrivit ofițerilor de informații, teama de atacurile ucrainene îi forțează pe ruși să țină navele mari ale Flotei Mării Negre cât mai departe de peninsulă, iar operațiunile de luptă continuă împotriva navelor militare rusești cu manevrabilitate rapidă care rămân ilegal în apele teritoriale ucrainene de pe coasta Crimeei.
Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei a spus că barca distrusă era o barcă de patrulare de mare viteză clasa Mangust.
Ambarcațiunile din această clasă sunt folosite de flota și serviciile secrete ruse ca nave multifuncționale pentru patrularea apelor, lupta împotriva sabotorilor și efectuarea de operațiuni de căutare și salvare, potrivit Serviciului de informații ucrainean.
Producția acestor tipuri de nave a început în anii 2000.
Barca are până la 20 m lungime și 5 m lățime și are o viteză maximă de 50 de noduri (93 km/h).
Versiunile modificate ale acestor bărci sunt echipate cu module de luptă controlate de la distanță, iar principala armă standard este o mitralieră de 14,5 mm.
Rușii au, de asemenea, bărci Mangust dotate cu lansatoare de grenade AGS-17 și DP-64 și două MANPADS Igla sau Verba.
Serviciul de informații militare al Ucrainei a spus că barca distrusă costă aproximativ 3 milioane de dolari.
Până acum, dronele Magura V5 au distrus navele rusești „Cezar Kunikov”, Ivanoveț, Serghei Kotov, Akula și Serna și au avariat Ivan Hurs.
Pentru a se proteja, Rusia a mutat multe nave departe de Sevastopol, principalul său port la Marea Neagră din Crimeea.
Chiar și așa, atacurile au continuat.
Din acest motiv, Rusia încearcă să își îmbunătățească eforturile de ascundere a navelor și avioanelor „pentru a atenua pierderile grele suferite în ultimii doi ani atât în Flota Mării Negre, cât și în Forțele Aerospațiale”, potrivit Ministerului britanic al Apărării.
Astfel că Moscova a început să deseneze siluete de nave militare pe cheiurile porturilor sale, pentru a-i induce în eroare pe atacatorii ucraineni care continuă să le distrugă flota, potrivit sursei citate.
Citește și:Rusia și-a mutat înspre sud navele de război din Marea Neagră după avarierea navei amiral „Moskva”Rusia desenează nave fantomă în porturile din Marea Neagră, pentru a păcăli dronele ucrainene, după atacurile asupra flotei