Cum oasele copiilor sunt în creștere și mai fragile decât ale adulților, fracturile sunt destul de frecvente în cazul lor.
Potrivit estimărilor specialiștilor, fracturile osoase sunt de trei ori mai întâlnite la băieți, în comparație cu fetele, iar cele mai multe fracturi apar la nivelul brațului stâng, în special la copiii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani.
Aceste leziuni sunt, de obicei, rezultatul căzăturilor în aer liber, mai ales în lunile de primăvară și vară.
De asemenea, s-a constatat că oasele încheieturii mâinii, brațului și cotului sunt mai predispuse la fracturi în comparație cu alte părți ale corpului.
Gravitatea unei fracturi osoase variază, de la fisuri minore până la ruperea completă și deplasarea osului.
Simptomele obișnuite ale fracturilor includ durere acută, umflături, vânătăi și, în cazurile grave, deformarea vizibilă a osului afectat sau incapacitatea de a folosi membrul respectiv.
Majoritatea fracturilor se vindecă rapid și nu provoacă complicații pe termen lung.
Tratamentul poate presupune imobilizare cu ghips sau orteze, până la intervenție chirurgicală în cazurile mai severe, urmate de reabilitare fizică pentru a recupera funcția și mobilitatea completă.
De obicei, copiii mai mari sunt capabili să indice locul dureros și să descrie incidentul care a provocat leziunea, ceea ce ajută la detectarea ușoară a unei fracturi osoase.
În schimb, la sugari sau la copiii foarte mici poate fi mai greu de identificat.
Aceștia ar putea plânge și ar putea începe să evite să folosească membrul afectat, fără să fie vizibilă o leziune.
Pot apărea următoarele simptome:În cazuri rare, accidentarea poate cauza ruperea pielii de deasupra osului fracturat – fenomen cunoscut sub denumirea de fractură deschisă.
Poate exista doar o mică ruptură în piele (și osul poate să nu fie vizibil ieșind din rană).
Dacă se întâmplă acest lucru, copilul trebuie neapărat dus la spital.
În unele cazuri, copiii pot să nu prezinte niciunul dintre semnele menționate mai sus și fractura să nu fie vizibilă, chiar dacă a avut loc o accidentare.
Măsurile de prim ajutor în cazul unei fracturi au drept scop reducerea inflamației și ameliorarea durerii până când leziunea este tratată de către medic.
Înainte de a ajunge cu copilul la spital, părinții pot face următoarele lucruri, dacă suspectează o fractură osoasă:De asemenea, următoarele situații reprezintă o urgență medicală majoră, în care ar trebui chemată imediat ambulanța:Pentru a diagnostica fracturile, specialistul va trebui să examineze copilul (ceea ce poate include sau nu o radiografie) pentru a determina tipul de leziune și locul unde se află.
În cazul unei fracturi, va trebui restricționată mișcarea zonei accidentate pentru a permite osului să se vindece.
Unele fracturi pot necesita aplicarea unei atele sau a unui ghips parțial.
Aceste dispozitive ajută la susținerea zonei rănite, facilitând odihna și vindecarea și în același timp oferind o ameliorare a durerii.
De obicei, atelele sau ghipsul parțial nu ar trebui purtate pentru o perioadă la fel de lungă ca un ghips complet.
Ghipsul e necesar timp de trei săptămâni până la trei luni, în funcție de tipul și localizarea leziunii, medicul fiind cel care va estima timpul exact.
Dacă accidentarea a cauzat deplasarea oaselor de la locul lor, specialistul va trebui să mute oasele înapoi în poziția corectă.
Această procedură este, de obicei, efectuată sub sedare sau anestezie în departamentul de urgențe sau în sala de operație.
Acest tip de fracturi necesită un ghips complet (care înconjoară membrul) pentru a permite vindecarea leziunii.
Ghipsurile complete ar trebui purtate până la trei luni, în funcție de leziune.
Copilul ar trebui încurajat să se odihnească în primele zile după fractură și să evite activitățile fizice.
Mișcarea ghipsului sau căzăturile pe membrul afectat pot duce la deplasarea din aliniament a osului și este posibil să nu se vindece în poziția corectă.
Așadar, îngrijirea unei fracturi acasă presupune: Oasele fracturate au o capacitate uimitoare de a se vindeca, în special în cazul copiilor.
Oasele noi se formează în câteva săptămâni de la accidentare, deși vindecarea completă poate dura mai mult timp.
Există trei etape ale vindecării oaselor: inflamatorie, reparatorie și de remodelare.
Când un os se fracturează, corpul reacționează imediat prin trimiterea unor semnale pentru a elibera leucocite în zona afectată.
Aceste globule albe declanșează o reacție inflamatorie în zona rănită, care se manifestă prin roșeață, umflături și durere.
Această reacție indică organismului să evite utilizarea părții lezate pentru a facilita procesul de vindecare.
În paralel, alte celule migrează în zona afectată și formează un hematom, adică un cheag de sânge, în jurul osului fracturat.
Acest hematom servește ca prim pas în formarea unui pod între fragmentele de os fracturat.
Etapa reparatorie se declanșează după aproximativ o săptămână de la accidentare.
Cheagul de sânge care s-a format în etapa inflamatorie este înlocuit de un calus (un tip de țesut osos moale).
Acesta asigură conexiunea între fragmentele de os fracturat, dar nu este suficient de puternic pentru a permite utilizarea normală a zonei afectate.
Pe parcursul următoarelor săptămâni, calusul moale începe să se întărească.
În aproximativ două – șase săptămâni de la fracură, acest calus devine suficient de puternic pentru a permite reluarea activităților obișnuite.
După aproximativ șase săptămâni de la fractură, începe etapa de remodelare.
În această fază, osul normal înlocuiește treptat calusul dur format anterior.
Oricine a văzut o radiografie a osului în proces de vindecare, a observat că acesta are o formă neregulată.
Însă, în următoarele luni, osul este remodelat pentru a reveni la forma și structura sa inițială de dinaintea accidentării.
Există mai mulți factori care pot influența procesul de vindecare al oaselor după o fractură:După înlăturarea ghipsului pielea de dedesubt poate fi uscată și iritată, așa că ar trebui curățată cu apă călduță și săpun, apoi este necesară aplicarea unei creme hidratante simple, fără parfum.
În perioada de recuperare după o fractură, copiii își redobândesc forța participând treptat la activități ușoare și la joacă.
De obicei, nu e nevoie de fizioterapie.
Medicul va oferi recomandări specifice cu privire la momentul și modul în care copilul poate reîncepe practicarea sportului (în aproximativ patru până la șase săptămâni după înlăturarea ghipsului).
În cazul în care copilul a fost supus unei intervenții chirurgicale, sporturile de contact ar trebui complet evitate pentru o perioadă de două până la trei luni.
Sursa foto: Dreamstime.
com
